Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

SINTEZĂ. În Orientul Mijlociu, pacea e departe. Războiul a făcut zeci de mii de morți, iar Fâșia Gaza e la pământ

Israelul şi-a continuat în 2024 ofensiva militară împotriva grupării Hamas în Fâşia Gaza și a lichidat, în scurt timp, mai toată conducerea organizației. În plus, au continuat luptele cu o altă mișcare susținută de Iran – Hezbollah, reușind să îl elimine și pe liderul acesteia.

De asemenea, a fost anul în care Israelul și Iranul s-au lovit direct, cu rachete și drone, fără însă ca în final aceste acțiuni să ducă la amplificarea războiului. Iar spre final de an, armara israeliană și-a mărit prezența la granița cu Siria, acolo unde fostul dictator Bashar al-Assad a fost răsturnat de la putere.

Suferința civililor din Fâșia Gaza

Războiul Israelului cu militanții din gruparea Hamas este unul dintre cele mai sângeroase conflicte în 2024 – palestinienii susțin că 45.000 dintre ai lor au fost uciși în atacurile și bombardamentele israeliene. Iar la acest număr se adaugă și mii de victime din Liban, atacat de asemenea de Israel din cauza prezenței grupării șiite Hezbollah, susținătoare activă a cauzei Palestinei.

Israelul a încercat cu înfrigurare să elibereze cei aproape o sută de ostatici care ar mai fi ținuți în Fâșia Gaza, și asta a dus la distrugerea aproape sistematică a așezărilor palestiniene. La ora actuală se estimează că 60% din clădirile din Fâșia Gaza au fost distruse.

Ne'man Abu Jarad, refugiat palestinian: „Un an de război, un an de suferință, de necazuri, un an de frică, teroare și strămutare. Am părăsit casa noastră frumoasă, sigură, calmă și stabilă, pentru o viață plină de mutări, suferință și chin în toate sensurile cuvântului. Lipsa hranei, lipsa medicamentelor, lipsa intimității, lipsa de securitate, siguranță și stabilitate. Ne-am pierdut familia și pe cei dragi.”

VEZI GALERIA
4 imagini

În Gaza nu este mâncare, nu este electricitate și nu sunt medicamente pentru cei care au nevoie. Spitalele au fost lovite în atacuri și au fost copleșite de numărul mare de răniți și bolnavi. Iar aprovizionarea generală a fost greu de realizat pentru că Israelul practic a închis și izolat teritoriul palestinian. În aceste condiții, oamenii au încercat să se descurce pe cont propriu, chiar și în afara legii.

Scott Anderson, director Agenția ONU pentru refugiații palestinieni (UNRWA): „Ce s-a întâmplat în acest vid de putere este că am văzut oameni, familii întregi, care au devenit tâlhari în Rafah și nu există nicio contracarare astfel de fapte. Nu există poliție unde să suni. Și am văzut o scădere a ajutorului din iunie. Acum câteva săptămâni am pierdut, cred că 109 din 119 camioane pe care am încercat să le ducem în zonă. Am continuat negocierile cu familiile, și am primit asigurări că totul va fi în regulă. Am încercat să ducem cinci camioane și toate au fost jefuite.”

Iran atacă Israelul

Dincolo de războiul din Gaza, Israelul a avut de înfruntat Iranul, mentorul și susținătorul grupărilor militante din zonă. La jumătatea lunii aprilie, un roi de rachete și drone au fost lansate de Teheran spre Israel, dar în final majoritatea au fost doborâte și nu au produs pagube însemnate.

Daniel Hagari, purtător de cuvânt al armatei Israelului: „Iată aici corpul uneia dintre rachetele balistice care a fost lansată din Iran direct spre Israel. Aceste rachete balistice sunt cele care au 500 de kilograme de explozibili în focos. Vorbim despre peste 110 rachete balistice venite din Iran care vizau Israelul. Asta înseamnă 60 de tone de explozibili direct către Israel.”

Cabinetul de război al Israelului a cântărit multă vreme opțiunile pe care le avea pentru a răspunde la atacul Iranului. Un atac direct ar fi putut inflama și mai mult starea de spirit în Orientul Mijlociu, lucru pe care aliații Tel Avivului încearcă să îl evite. Profitând de neînțelegerile dintre politicienii israelieni, Iranul amenința că va ataca cu arme pe care încă nu le-a folosit și mai rapid ca înainte.

Ali Bagheri Kani, adjunct al ministrului iranian de Externe: „Dacă, din orice motiv, regimul sionist face cea mai mică mișcare răuvoitoare împotriva patriei noastre, a cetățenilor noștri sau a intereselor noastre, se va confrunta cu siguranță cu un răspuns hotărât și dur. Așa cum am spus, nu va mai exista un decalaj de 12, 13 zile între o mișcare a regimului sionist și răspunsul puternic al Iranului. Sioniștii trebuie să socotească acum în câteva secunde, nu în ore.”

Israel începe să elimine liderii Hamas și Hezbollah

Situația a devenit și mai încordată după ce Israelul a început omorârea liderilor Hamas și Hezbollah. În iulie a fost ucis liderul aripii armate a Hamas, iar la sfârșitul lunii chiar liderul Ismail Hanyeh, asasinat în capitala Iranului. La sfârșitul lunii septembrie a venit rândul liderului Hezbollah Hassan Nasrallah, care a murit după o serie de lovituri aeriene în capitala Libanului, Beirut. Dincolo de jurăminte privind răzbunarea morții liderului, Teheranul a încercat să minimizeze pierderea.

Ali Khamenei, liderul suprem al Iranului: „Ei (israelienii) au omorât câțiva membri eficienți și prețioși ai Hezbollah. Aceasta a fost o pagubă pentru Hezbollah, fără îndoială. Dar aceasta nu a fost o pagubă care să îngenuncheze Hezbollah. Structura organizațională și umană a Hezbollah este mult prea puternică (pentru a fi distrusă) cu astfel de lucruri.”

În plin conflict, premierul israelian vedea totuși o cale de împăcare, dar nu cu liderii politici, ci cu poporul iranian. Așa că a ales o cale directă – să le vorbească iranienilor.

Benjamin Netanyahu, premierul Israelului: „Tiranilor Iranului nu le pasă de viitorul vostru, dar vouă da. Când Iranul va fi în sfârșit liber, și acel moment va veni mult mai devreme decât cred oamenii, totul va fi diferit. Cele două popoare antice, poporul evreu și poporul persan, vor fi în sfârșit în pace. Cele două țări ale noastre, Israel și Iran, vor fi în pace.”

În paralel, armata israeliană își vedea de misiuni, așa că anunța că liderul Hamas Yahya Sinwar a fost ucis în urma unei operațiuni în Fâșia Gaza. Yahya Sinwar a fost liderul Hamas în Gaza și artizanul atacurilor din 7 octombrie asupra sudului Israelului, ceea l-a făcut să fie una dintre principalele ținte ale războiului Israelului în enclava palestiniană.

Zeci de mii de morți în Orientul Mijlociu

Dincolo de lupte au exista însă discuții, unele mediate la nivel internațional, care să ajute la calmarea situației. Israelul, care lupta pe mai multe fronturi,își dorea măcar o oarecare liniște la granița de nord, cu Libanul. Iar în noiembrie, intra în vigoare un acord de încetare a focului, care urma să pună capăt unui an de lupte transfrontaliere între Israel și grupul militant libanez Hezbollah.

Ofensivele Israelui au făcut zeci de mii de morți în Orientul Mijlociu, susțin reprezentanții grupării Hamas. Peste 45.000 de morţi numai în Fâşia Gaza, majoritatea civili, potrivit cifrelor Ministerului Sănătăţii pentru Gaza al guvernului Hamas, considerate de încredere de către ONU. Negocierile pentru încetarea focului nu au dat roade, iar teritoriul, unde sunt încă ţinuţi 97 de ostatici, inclusiv 34 declaraţi morţi de armata israeliană, este cufundat într-o criză umanitară gravă.

Ahmed Shanina, locuitor din Khan Younis: „Situația noastră este tragică. Un sac de făină nu este suficient nici măcar pentru cinci zile, apoi s-a terminat. Viața noastră este foarte dificilă, după cum puteți vedea. Toate familiile suferă din cauza lipsei de făină și alte alimente. Nu există gaz, nu există apă și nimic pentru viață. Suntem obosiți.”

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE