Războiul declanșat de Rusia împotriva Ucrainei a determinat unele state membre ale Uniunii Europene să își reanalizeze poziția față de utilizarea minelor antipersonal, deschizând astfel perspectiva reintroducerii acestora în Europa, în ciuda unei interdicții de lungă durată impuse prin Convenția privind interzicerea minelor antipersonal.
Estonia, Finlanda, Letonia, Lituania și Polonia au anunțat recent intenția de a se retrage din tratatul care interzice utilizarea, stocarea, producerea și transferul minelor antipersonal.
Tratatul a fost semnat în 1997, iar de atunci 164 de state l-au ratificat, inclusiv toate statele membre ale UE, precum și majoritatea țărilor din Africa, Asia și Americi.
Printre cele 33 de state care nu au aderat se numără China, India, Iran, Israel, Coreea de Nord, Rusia, Coreea de Sud și SUA, împreună cu mai multe state arabe. Potrivit raportului Landmine Monitor 2024, publicat de Campania Internațională pentru Interzicerea Minelor Terestre – Coaliția pentru Muniții cu Dispersie (ICBL-CMC), minele antipersonal au fost utilizate pe scară largă în 2024.
În unele cazuri, acestea au fost folosite de armate naționale, cum este cazul Myanmarului, care le folosește din cel puțin 1999, sau al Rusiei, care le-a utilizat pe scară largă în invazia din Ucraina, transformând țara în cea mai minată din lume.
Minele antipersonal sunt adesea folosite și de grupări armate non-statale. În 2024, acestea au fost folosite în Columbia, Gaza, India, Myanmar, Pakistan, și, cel mai probabil, și în Benin, Burkina Faso, Camerun, Republica Democrată Congo, Mali, Niger și Nigeria, conform aceluiași raport. În prezent, cel puțin 58 de țări din lume sunt contaminate cu mine antipersonal.
O „armă din trecut”
„Știm că peste 80% dintre victimele minelor antipersonal sunt civili, în special copii”, a declarat pentru Euronews Gilles Carbonnier, vicepreședinte al Comitetului Internațional al Crucii Roșii.
El consideră minele antipersonal drept „arme din trecut”, întrucât afectează în principal civilii și au o eficiență militară redusă. „Adesea rănesc chiar armata care le folosește – propriii soldați sau forțele aliate. În plus, deminarea este extrem de costisitoare și durează mult timp”, a spus el, dând exemplul Croației, care încă nu a reușit să elimine toate minele rămase din războaiele iugoslave, încheiate acum 35 de ani.
Potrivit raportului Landmine Monitor 2024, minele antipersonal au provocat 833 de victime în 2023, cel mai mare număr anual înregistrat din 2011 încoace.
Dar dincolo de decese, aceste arme lasă în urmă un număr mare de răniți și persoane mutilate, subliniază europarlamentara socialistă italiană Cecilia Strada, fosta președintă a ONG-ului Emergency, fondat de tatăl ei în 1994.
„Am văzut prima persoană rănită de o mină antipersonal când aveam nouă ani. Apoi am întâlnit sute de astfel de cazuri”, a povestit ea pentru Euronews, evocând experiențele trăite în Afganistan, Pakistan, Sierra Leone și Cambodgia.
Civilii reprezintă majoritatea victimelor – 84% dintre cazurile înregistrate – deoarece minele rămân active mult timp după încheierea conflictelor. „În Afganistan, am văzut copii călcând pe mine puse de ruși care plecaseră din țară cu 15 ani înainte”, a spus Strada.
Femeile și copiii sunt cel mai frecvent afectați, potrivit acesteia. „Ce se întâmplă într-o economie de război sau post-război? Bărbații sunt pe front sau răniți și nu mai pot aduce bani acasă. Așa că femeile și copiii pasc oile, aduc apă de la râu, lucrează pământul și adună metale.”
„Interzicerea minelor antipersonal este ceva evident”, afirmă ea, amintind de legislația europeană și convențiile umanitare de la Geneva. „Dar acum, în Europa, ne aflăm pe o pantă alunecoasă.”
