Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Studenții ajung să lucreze în alte domenii decât cele studiate în facultate. Ce soluții propun profesorii și firmele de recrutare

Studenții români ajung, de prea multe ori, să lucreze în alt domeniu decât cel studiat. Dintre țările europene, România are cea mai mare discrepanță între facultate și job. Explicația experților în recrutare este că, în facultate, tinerii nu învață ce-ar trebui pentru a face față unui loc de muncă. În schimb, profesorii cred că și companiile ar trebui să se implice în pregătirea studenților pe care urmează să-i recruteze.

Potrivit firmelor de recrutare, studenții români nu sunt pregătiți din facultate pentru cerințele viitorilor angajatori.

Bogdan Bodea, expert HR, firmă de recrutare online: ”În primul rând, e atitudinea care nu e neapărat învățată în facultate, pro muncă, flexibilitate, curioasă, deschisă la nou. Din păcate, nu prea avem din aceste competențe asociate cu facultatea pe care o fac.”

Salariile, subiect de controversă

Pe de altă parte, profesorii simt nevoia să vadă mai mult interes din partea companiilor pentru studenții pe care vor să-i recruteze mai târziu.

Claudiu Bugle, președintele Senatului Universității din București: ”Și în ce privește relația lor cu universității, ar trebui să fie înainte ca studenții să termine facultatea. Ar putea intra într-o relație productivă cu universitățile de a venit către studenți cu oferta pe care o are piața cu stagii de practică.”

Horia Iovu, director CSUD, Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București: ”O companie vrea să îl pregătești strict pentru nișa din piață, or noi trebuie să îi dăm o pregătire mai generală ca el să fie pregătit să abordeze orice tip de companie.”

Există studenți care cunosc foarte bine piața muncii, dar sunt și multe companii care nu sunt dispuse să le ofere salarii adecvate.

Bogdan Bodea. expert HT, firmă de recrutare online: ”În domeniile care se plătesc bine, ei știu cât se plătește. Dacă ești absolvent pe inginerie IT, știi că nu vei avea 2.500 ca absolvent, pretențiile se duc la o mie de euro - ceea ce pentru angajatori poate părea un șoc, dar nu ar trebui sa fie un șoc și nici o sumă exagerată pe piața forței de muncă.”

Horia Iovu, director CSUD, Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București: ”Gândiți-vă cât de mult a trebuit să studieze să fie inginer, 1.000 de euro cred că e un salariu normal pentru România, o țară europeană.”

Potrivit Eurostat, România se numără printre țările europene cu cei mai puțini studenți care lucrează.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE