Cu cel mai mare număr de paturi în spitale din Uniunea Europeană, România este, totuși, pe primul loc în ceea ce privește numărul deceselor din cauze tratabile. Cel puțin așa arată ultimul raport al Comisiei Europene. Și pentru a avea un tablou complet, românii trăiesc mai puțini ani sănătoși decât locuitorii altor țări din UE. Cu o medie de 57,8 ani sănătoși, suntem pe locul 22 din 27.
România, cei mai mulți morți din cauze tratabile
Potrivit ultimului raport al Comisiei Europene, putem spune că bolile care pot fi tratate eficient în alte țări ale Uniunii Europene rămân fatale în România.
În 2021, în țara noastră au murit de trei, chiar patru ori mai mulți pacienți decât în restul Uniunii. 255 la 100 de mii de locuitori. La polul opus, în Luxemburg, doar 55 și-au pierdut viața astfel.
În 2021, principalele cauze ale deceselor cauzate de boli tratabile au fost afecțiunile cardiovasculare, diverse tipuri de cancer și accidentele vasculare cerebrale. Suntem pe ultimele locuri în ceea ce privește vaccinarea și numărul de pacienți care au acces la examinări medicale imagistice precum Computer Tomograf, RMN sau screening.
Stăm foarte prost și la capitolul deceselor produse din cauze prevenibile. La fiecare o sută de mii de locuitori, 440 de români și-au pierdut viața, în 2021. În topul bolilor vedem COVID-19, cancerul pulmonar, bolile cardiace sau consumul de alcool. Doar Ungaria și Bulgaria se aflau după noi.
Dacă vorbim despre cheltuielile din sănătate, nici aici nu suntem în primele locuri. În anul 2022, alocam cei mai puțini bani pentru sănătate din întreaga Uniune Europeană, iar acest lucru s-a reflectat direct în calitatea serviciilor. Mulți români nu și-au permis tratamentul sau au fost descurajați de timpii mari de așteptare pentru serviciile compensate.
Cert este că, în ciuda speranței de viață care a crescut în ultimii ani, românii trăiesc sănătoși mai puțin timp. Au o medie de 57,8 ani sănătoși, fiind pe locul 22 din 27 la acest capitol.