Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Marcel Boloș promite spitale noi: În anul 2027 vor exista astfel de unități în toate regiunile ţări

Marcel Boloş susține că în anul 2027 vor exista spitale noi în toate regiunile ţării. Ministrul Investiţiilor şi proiectelor Europene spune că în prezent transformarea sistemului de sănătate românesc se produce lent, discontinuu şi fragmentat, iar asta ne pune în situaţia de a fi printre statele UE cu cel mai mare număr al deceselor care ar fi putut fi evitate.

Guvernul a adoptat, în şedinţa de joi, o ordonanţă de urgenţă care reglementează măsurile necesare implementării proiectelor de infrastructură publică de sănătate cu finanţare din fonduri externe nerambursabile în cadrul Programului Sănătate 2021-2027 şi din împrumuturi contractate cu Instituţiile Financiare Internaţionale.

"Deşi sună brutal, realitatea este că transformarea sistemului de sănătate românesc se produce lent, discontinuu şi fragmentat, iar asta ne pune în situaţia de a fi printre statele UE cu cel mai mare număr al deceselor care ar fi putut fi evitate.

Când am venit în MIPE infrastructura spitalicească nu era în Programul Sănătate 2021-2027, chiar dacă suntem în situaţia în care mai multe spitale publice se află într-un stadiu avansat de uzură, iar în ultimii 25 de ani s-au construit prea puţine spitale publice, cu atât mai puţin spitale publice de anvergură. Acum, ştim sigur că în 2027 vom avea spitale noi în orice colţ al ţării," a precizat Boloş, potrivit unui comunicat al ministerului de resort.

Potrivit acestuia, o premieră adusă de actul normativ adoptat joi este aceea că pentru viitoarele investiţii strategice în infrastructură se va putea combina finanţarea din fonduri externe nerambursabile cu împrumutul BEI.

"Cele două priorităţi din Programul Sănătate la care face referire ordonanţa adoptată de astăzi înseamnă cel puţin 7 spitale mari (judeţene, monospecialitate sau centre de transplant) nou construite şi dotate şi alte 20 spitale publice municipale şi orăşeneşti construite sau reabilitate şi dotate.

Până la finalul anului, contractele de finanţare pentru toate aceste spitale vor fi încheiate, astfel încât să avem suficient timp pentru derularea procedurilor specifice unor investiţii de o asemenea importanţă şi anvergură", a declarat ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene.

La cât se ridic investițiile

Valoarea eligibilă finanţată din Programul Sănătate pentru investiţii în infrastructuri spitaliceşti noi - spitale judeţene/ judeţene de urgenţă, spitale monospecialitate - unităţi sanitare cu paturi este de minimum 5 milioane euro şi maximum 500 de milioane euro.

Investiţiile includ lucrări de extindere/modernizare/reabilitare pentru clădiri, inclusiv lucrări de conectare/extindere /modernizare/reabilitare la clădiri existente şi dotare cu echipamente medicale specifice, inclusiv măsuri de tranziţie verde şi digitalizare şi lucrări de construcţii noi, inclusiv dotarea cu echipamente medicale specifice inclusiv măsuri de tranziţie verde şi digitalizare.

Pentru investiţiile de mică amploare în infrastructura publică a spitalelor orăşeneşti şi municipale - unităţi sanitare cu paturi, valoarea eligibilă este stabilită pe categorii de investiţii specifice, astfel: lucrări de modernizare/reabilitare şi dotare, extindere la construcţiile existente, inclusiv lucrări de conectare la clădiri existente, lucrări de construcţii noi şi dotare, minimum 5 milioane euro şi maximum 75 milioane euro pentru unităţile sanitare cu paturi municipale; lucrări de modernizare/reabilitare şi dotare, extindere la construcţiile existente, inclusiv lucrări de conectare la clădiri existente, lucrări de construcţii noi şi dotare, minimum 5 milioane euro şi maximum 45 milioane euro pentru unităţile sanitare cu paturi orăşeneşti.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE