Elvețienii au fost chemați la referendum duminică, 18 iunie, pentru a vota două probleme: noile legi climatice și creșterea taxelor pentru marile corporații.
Legislația privind clima a trecut deja de parlament. Conform noilor prevederi, Elveția ar urma să se apropie de așa-numita neutralitate climatică, prin reducerea treptată a emisiilor de dioxid de carbon cu până la 75% până în anul 2050, conform Deutsche Welle.
Elveția își propune să reducă emisiile de dioxid de carbon cu 75% până în 2050
Noile norme prevăd acțiuni concrete privind contribuția la reducerea topirii ghețarilor din munții Elveției, având în vedere că aceștia se topesc într-un ritm extrem de alert, din cauza încălzirii globale.
Guvernul elvețian vrea să promoveze renunțarea la combustibilii fosili și să ofere stimulente financiare pentru cei care aleg utilizarea metodelor alternative în rețelele de încălzire. Totodată, companiile vor fi stimulate să apeleze la tehnologii mai prietenoase cu mediul.
Numai că aceste măsuri au stârnit și discuții, iar partidul conservator de extremă dreapta SVP a refuzat să susțină această lege. Argumentul a fost că, dacă se vor reduce emisiile cu 75% până în 2050, la nivelul anului 1990, prețurile la energie vor exploda.
Liderul partidului SVP, Marco Chiesa, a catalogat acest deziderat drept "o utopie". Acesta a precizat că, dacă va fi adoptată măsura, costul energiei va crește cu 400 de miliarde de franci elvețieni, iar impactul asupra climei va fi aproape zero. SVP a strâns o mulțime de semnături în acest sens, pentru a arăta că este inutilă o astfel de lege. Numai că sondajele exit-poll susțin că referendumul va trece, iar 63% dintre votanți ar urma să opteze pentru această lege.
Anul trecut, ghețarii alpini au înregistrat un ritm record de topire și au pierdut mai mult de 6% din volum, ceea ce a alarmat oamenii de știință. Aceștia susțin că deja 2% reprezenta oricum ceva extrem. Iar meteorologii au avertizat că aceste schimbări climatice vor amplifica dezastrele naturale din Alpi și vor afecta veniturile din turism.
De-a lungul unei perioade de 10 ani, Guvernul oferă o sumă de 3,2 miliarde de franci elvețieni în sprijinirea atingerii acestor obiective și pentru promovarea utilizării energiei din surse regenerabile, precum hidrocentrale și sisteme eoliene și pentru a susține sisteme mai ecologice de încălzire, precum pompele de căldură. Proprietarii ar urma să primească, în total, 200 de milioane de franci elvețieni, timp de un deceniu, pentru a trece la astfel de sisteme.
Elveția continuă să importe trei sferturi din energia consumată la nivel național, însă discuțiile privind apelarea la soluții alternative au accelerat în ultimul an, ca urmare a războiului dus de Rusia în Ucraina. În dorința de a atenua această dependență de gazul rusesc, guvernul intenționează să permită companiilor să instaleze panouri fotovoltaice în Alpi, dar și sisteme eoliene mai multe.
Activiștii de mediu au dorit inițial să forțeze ca, până în 2050, în Elveția să nu mai fie folosite deloc petrolul și gazele. Guvernul a găsit însă calea de mijloc.
- STUDIU: Schimbările climatice au dublat turbulențele din timpul zborurilor din ultimii 40 de ani
- Brazila, plan împotriva defrișărilor ilegale. Programul guvernamental propune compensații pentru cei ce renunță la tăieri
- Valuri de căldură, ploi torențiale și incendii de pădure: Cum pot schimbările climatice să strice vacanța de vară
Marile corporații din Elveția vor fi taxate mai mult
A doua problemă supusă votului la referendum a fost legată de creșterea taxelor corporațiilor mari și adoptarea unei rate minime de impozitare de 15% pentru corporațiile multinaționale. Această lege se va aplica acelor companii care au o cifră anuală de afaceri de peste 750 de milioane de euro.
Noua lege va afecta câteva sute de corporații elvețiene. Acum, cu noile taxe, Guvernul estimează venituri suplimentare în creștere cu o sumă cuprinsă între 1 și 2.5 miliarde de franci elvețieni doar în primul an.
În aproape toate cele de 26 de cantoane elvețiene, există acum unele dintre cele mai mici taxe plătite de companii, iar oficialitățile au precizat că motivul era acela de a atrage cât mai multe afaceri.
Elvețienii vor vota tot pozitiv și acestă problemă, iar exit-poll-urile susțin că proporția va fi de peste 73%.