Piața de capital s-a redresat rapid la nivel global. La mijlocul săptămânii, Wall Street s-a bucurat de cea mai bună zi de tranzacționare din aproape doi ani, recuperând majoritatea pierderilor suferite.
Analiștii se așteaptă la episoade asemănătoare și în următoarele luni, însă nu consideră că sunt semnalele unei recesiuni la nivel global.
Bursele lumii au început săptămâna în „zona roșie”, adică în scădere pe toate liniile. Investitorii au vândut acțiunile cu risc, un trend provocat de teama de o recesiune în Statele Unite. Scăderi importante s-au resimțit inclusiv în România.
Bursa de Valori Bucureşti a deschis ședința de început de săptămână în scădere pe toţi indicii. Indicele principal BET, care arată evoluţia celor mai tranzacționate 20 de companii, înregistra, la deschidere, o depreciere de 3,97%, iar indicele BET-Plus, consemna o scădere de 4,10%.
Aproape 37.000 de tranzacții, încheiate într-o singură zi
A fost ziua în care investitorii din București au încheiat un număr record de tranzacții pe Bursa de Valori. În total, au fost aproape 36.678 de tranzacții, iar la un moment dat, valoarea companiilor listate la Bursa de Valori București scăzuse cu 12,2 miliarde de lei.
”Ziua respectivă a arătat în primul rând că prin faptul că volatilitatea pe piața locală nu a fost mai mare decât pe piețele mature, adică ne uităm, spuneam mai devreme, Japonia a scăzut cu 12 procente, România a scăzut cu patru procente, adică asta arată că România deja este o piață stabilă, este o piață matură care nu reacționează excesiv la ceea ce se întâmplă pe piețele externe.”, a declarat Radu Hangă, președintele Bursei de Valori București.
Cele mai tranzacționate au fost acțiunile Băncii Transilvania, cu tranzacţii de 9,753 milioane de lei, urmate de acţiunile OMV Petrom - 9,27 milioane de lei şi ale Romgaz - 3,33 milioane de lei.
Alarma cu privire la puterea economiei americane, accentuată de un raport neașteptat de slab al locurilor de muncă săptămâna trecută a contribuit la prăbușirea burselor de la începutul săptămânii.
Fluctuațiile de pe bursă au fost alimentate de investitorii americani care pun presiune pe Rezerva Federală Americană să scadă dobânda de referință. În România, Banca Națională a redus în cursul acestei săptămâni dobânda cheie la 6,5% pe an.
Pieţele asiatice au dat tonul redresării, urmate de recuperarea pe bursele europene. Pieţele din Statele Unite încă transmit volatilitate, probabil în aşteptarea unei intervenţii din partea Rezervei Federale de relaxare a politicii monetare.