Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Proiect: Tinerii ar putea obține permisul de conducere de la 17 ani. Numărul orelor de pregătire practică vor fi suplimentate de la 30 la 45

Cu poziția, deloc de invidiat, de fruntașă europeană în topul accidentelor și deceselor rutiere, în țara  noastră, autoritățile și legiuitorii se întrec în a veni cu tot felul de interdicții sau de transpuneri de directive europene. Interdicția conducerii de bolizi pe patru sau două roți de către tinerii până în 21 ani ar putea fi însoțită de posibilitatea de a obține permisul de la 17 ani.  

Specialiștii în siguranță rutieră critică însă lipsa de viziune a autorităților și pun sub semnul întrebării eficacitatea noilor propuneri pentru creșterea siguranței în traficul de zi cu zi.

O nouă propunere legislativă va permite tinerilor să obțină mai devreme permisul de conducere de categorie B și BE și să poată conduce autoturisme aferente acestor categorii încă de la vârsta de 17 ani. Inițiativa vine în întâmpinarea  strategiei în domeniu recent anunțată de către Comisia Europeană pentru îmbunătățirea siguranței rutiere în întreaga UE.

Cristian Ichim, deputat independent:Legislația  europeană  prevede  posibilitatea  ca  statele  să  reducă  vârsta  pentru  obținerea  permisului de  conducere. Regăsim  la  nivelul  Uniunii  Europene  state  precum  Germania, Austria, dar  și  Marea  Britanie, în  afara  Uniunii  Europene, care au demonstrat că reducerea vârstei, dar cu obligația dar  cu  obligația  de  a  avea  pe  cineva  cu  experiență  lângă  tine atunci când conduci,  înseamnă  reducerea  accidentelor, creștere  responsabilității,  dar  și  a  deprinderilor  noilor  conducători  auto.”

Tinerii sub 21 de ani nu vor putea conduce bolizi de peste 100 de cai putere

Între timp, de Senat, a trecut prin procedura adoptării tacite, un alt proiect de lege. Acesta interzice în cazul tinerilor sub 21 de ani posibilitatea de a mai conduce bolizi de peste 100 de cai putere. Potrivit proiectului marca UDMR, interdicția este valabilă atât pentru categoria de vârstă 18-21 de ani, cât și începătorilor cu experiență mai mica de un an, și se aplică nu doar autoturismelor, cât și motocicletelor cu astfel de specificații  tehnice.

”Odată cu aglomerarea traficului, îndeosebi în mediul urban, se simte nevoia stabilirii de reguli noi, dar şi de consolidare a unor relaţii civilizate între reprezentanţii poliţiei rutiere şi participanţii la trafic. (…) Conducătorilor cu vârsta de până la 21 de ani, precum şi celor care au o experienţă de conducere mai mică de un an pentru categoria de vehicule B le este interzis să conducă vehicule care depăşesc 100 CP, respectiv 75 kw în cazul vehiculelor electrice”, se arată în propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice (Codul Rutier).  

Numărul orelor de pregătire va crește de la 30 de ore practice la cel puțin 45

Inițiatorii mai propun măsuri care înăspresc condițiile de pregătire a celor care vor să obţină un permis de conducere: creșterea numărului obligatoriu de ore de pregătire  la școala de șoferi, de la minimum 30 de ore practice, la cel puţin 45. Eficiența noilor măsuri este însă pusă sun semnul întrebării.

Titi Aur, expert în conducere defensivă: ”Și  ce  se  rezolvă  cu  asta,  pentru  că  o  mașină  de  100  de  cai  putere  poate  să  meargă  și  cu  180  și  cu  200/h  deci  nu,  nu  produce  decât  frustrare  chestia  asta. Nu e bine ce se întâmplă în școala de șoferim când în sistemul ăsta de pregătire mai pui și niște copii de 17 ani, bineînțeles că nu e bine. Dar dacă ar fi un sistem de pregătire și de evaluare cu adevărat corect, să treacă clasa doar cei care merită și să fie pregătiți cum trebuie viitorii șoferi, da, și de la 16 ani, nu am nicio problemă.” 

Sorin Ene, specialist în siguranță rutieră: ”În  primul  rând,  nu  trebuie  să  ai  clar,  clar,  cu  mașină  mult  mai  puternică.  Întotdeauna  și  cu  atât  mai  mult  în  segmentul  acesta  de  18,  20  și  până  în  30,25  de  ani,  27  avem  fenomenul  de  teribilism,  avem  fenomenul  de  prieteni  în  mașină,  dăi,  depășește-l  între  ce-l,  hai,  că  ești  mai  puteri  și așa mai departe. Marea  noastră  problemă  este  pregătirea  viitorului  conducător  auto. Sunt  unii  oameni  cu  experiență  de  peste  10  ani  de  zile,  care  de  fapt  nu  au  experiență. O  mașină  scăpată  de  sub  control,  da,  chiar  dacă  ai  un  om  cu  experiență  lângă  tine,  acel om  nu  poate  să  facă  nimic  pentru  că  nu  are duble comenzi.”

Deocamdată, cifrele vorbesc de la sine. Numai anul trecut, la nivel national, potrivit datelor IGPR, au fost înregistrate 4.525 de accidente rutiere grave, soldate cu decesul a 1.545 de persoane şi rănirea gravă a altor 3.535.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE