PNL depune un proiect de lege în Parlament care prevede ca părinţii care au copii cu vârsta de până la 8 ani vor putea munci patru zile pe lună de acasă.
Pe lângă această propunere, liberalii mai susţin și reducerea TVA la 5% pentru produsele pentru sugari şi pentru scaunele auto pentru copii.
”O măsură extraordinar de bună pe care o propunem este legată de flexibilizarea muncii. Se aplică părinţilor cu copii cu vârsta de până la opt ani şi care muncesc la stat sau privat. Aşa cum e prevăzut în Directiva UE din 2019, obiectivul ţintit este identificarea echilibrului între viaţa profesională şi cea privată a familiilor care au copii până la opt ani.
Aceşti părinţi vor beneficia de 4 zile pe lună pentru a putea lucra de acasă, fie una pe săptămână, fie consecutiv. Elementul de noutate e că fiecare salariat ca beneficia de acest program flexibil”, spune preşedintele interimar al Senatului, Alina Gorghiu.
Românii care adoptă un copil ar putea să aibă mai multe zile libere
Românii care adoptă un copil vor beneficia de mai multe zile libere plătite de la stat, potrivit unui proiect de lege care a ajuns, în dezbaterea Senatului. Proiectul de lege vrea să elimine diferențele de tratament dintre părinții naturali și cei adoptivi.
”Adoptatorul sau, opţional, oricare dintre soţii familiei adoptatoare, care realizează venituri supuse impozitului pe venit, potrivit prevederilor Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, din activităţi salariale şi asimilate acestora sau, după caz, din activităţi independente, drepturi de autor ori activităţi agricole, denumit în continuare persoană îndreptăţită, poate beneficia de un concediu de acomodare cu durata de maximum doi ani, care include şi perioada încredinţării copilului în vederea adopţiei^ precum şi de o indemnizaţie lunară”, se arată în proiectul de lege.
Inițiatorii proiectului vor să elimine diferențele de tratament dintre părinții naturali care beneficiază de un concediu de creștere a copilului de doi ani și părinții adoptivi, care beneficiază de un concediu de acomodare de un an.