Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Profesori din comunitatea Merito: ”Guvernul a încălcat permanent legile. A reușit să distrugă încrederea în rândul cadrelor didactice”

Doi profesori apreciați de comunitatea Merito pentru tehnicile de predare au anunțat, în direct la Euronews România, că vor continua greva pentru a obține salarii decente. Liliana Chivulescu, învăţătoare la școala gimnazială din localitatea Picior de Munte, jud. Dâmboviţa, a afirmat că va continua protesteze, amintind că există ”un lung istoric în care Guvernul a încălcat permanent legile care se refereau fie la procentul alocat educației din PIB”. La rândul său, profesorul Marian Cârlig, care a primit distincția Merito pentru schimbarea adusă în școala din județul Călărași în care predă, a acuzat clasa politică de faptul că a reușit ”să distrugă încrederea - ceva esențial în rândul cadrelor didactice”.

În direct la Euronews România, Liliana Chivulescu, care predă la școala gimnazială din localitatea dâmbovițeană Picior de Munte, a afirmat că va continua greva, alături de mii de profesori din întreaga țară.

”Decizia mea de a continua greva are in spate un lung istoric de greve din Educație în care ne-am ales doar cu promisiuni neonorate. Are un spate un lung istoric în care Guvernul a încălcat permanent legile care se refereau fie la procentul alocat educației din PIB, fie la salarizarea profesorilor”, a precizat Liliana Chivulescu, invitată în studioul Euronews România.

Învățătoarea a admis că are încredere ”parțial” în sindicatele din învățământ deoarece ”Una este pe lista de revendicări și alta se încheie în protocoale”.

”Am încredere în sindicate, aș putea spune, parțial. După greva din anul 2000, eu am ieșit din sindicat pentru că m-am simțit trădată. Atunci am rezistat cinci sau șase săptămâni în grevă și greva s-a încheiat brusc, la fel neacordându-se ceea ce s-a cerut.

Una este pe lista de revendicări și alta se încheie în protocoale”, a mai precizat ea.

Liliana Chivulescu a afirmat că are un salariu de aproape 4.500 de lei și este de părere că ar trebui primească o sumă aproape dublă pentru munca depusă la catedră. Mai mult, a fost nevoită să își găsească alte locuri de muncă pentru a-și suplimenta veniturile.

”Sunt ani buni de când deja lucrez în multe alte locuri. Sunt formator. Lucrez alături de diverse organizații să țin cursuri de formare. Am și un cabinet psihologic.

Aș putea oricând să renunț la învățământ și să mă duc acolo. Am rămas lângă copii.

Toată această perioadă de învățământ online a creat niște goluri imense în ceea ce copiii au acumulat. Am fost nevoită să fac voluntariat ore întregi în timpul semestrelor și în timpul vacanțelor să recuperăm aceste goluri”, a menționat ea.

Liliana Chivulescu: ”Este groaznic că te apreciază unii care sunt aproape învățământului din exterior”

În anul 2022, Liliana Chivulescu a fost premiată de comunitatea Merito pentru tehnicile inedite de predare prin care captivează atenția elevilor. Mărturisește că eforturile ei au fost apreciate de o organizație din afara sistemului de învățământ, ceea ce, din punctul ei de vedere, este ”dureros”.

”A fost recunoscută de o organizație din afara sistemului de educație. Munca mea nu este la fel de apreciată acolo, la inspectoratul școlar, în zona noastră de învățământ. Este extrem de dureros. Este groaznic că te apreciază unii care sunt aproape învățământului din exterior, dar nu apreciază ai tăi, acolo din interior.

Profesorul Marian Cârlig: ”Greva s-a radicalizat”

La rândul său, Marian Cîrlig, profesor la școala din comuna Radovanu, județul Călărași, a primit distincția Merito pentru schimbarea pe care a adus-o în unitatea de învățământ la care predă. În direct la Euronews România, dascălul a precizat că greva va continua în cele trei școli la care lucrează.

”Lucrez în trei școli și în toate cele trei școli cadrele didactice au hotărât să continue greva începând de mâine într-o proporție de 70-80%.

Încet-încet clasa politică a reușit să distrugă ceva esențial în rândul cadrelor didactice: încrederea. Această încredere și-o vor recăpăta foarte greu.

Greva s-a radicalizat. Această mișcare sindicală nu a fost tratată cu tact”, a afirmat Marian Cârlig, la Euronews România.

Profesorul consideră că mărirea de salariu propusă de Guvern este ”prea mică” și a cerut ”garanții ca legea salarizării să fie aplicată într-o perioadă mult mai scurtă de timp”.

”Mărirea de salariu care ne-a fost propusă e prea mică și se aplică pe termen de trei ani. Un cadru didactic care intră în profesie are 2.600-2.700 de lei. Dacă are și o familie, nu poate să trăiască din acești bani.

Mi-e teamă că se va da această creștere salarială, după care nu se va mai întâmpla nimic.

Să avem garanții ca legea salarizării să fie aplicată într-o perioadă mult mai scurtă de timp, se va pune în aplicare”, a concluzionat el.

Care sunt riscurile pentru elevi?

Reprezentant al asociației părinților: ”Nevoile copiilor în acest moment sunt aceste urgențe”

De asemenea, Andreea Ionescu, fondatoarea asociației ”Părinții cer schimbarea”, a afirmat că ”am ajuns cumva într-un soi de extremism, adică noi nu mai vedem și cealaltă cale de mijloc” în legătură cu revendicările profesorilor aflați în grevă.

”Pentru că nevoile copiilor în acest moment sunt aceste urgențe referitoare la absolvenți, pe termen scurt, dar pe termen mediu și lung copii noștri au nevoie ca profesorii să fie plătiți bine, ca această profesie didactică să devină atractivă, să atragem în sistem oameni bine pregătiți și să păstrăm în sistem oamenii bine pregătiți și care cer să plece. Această meserie este o meserie foarte grea și nemulțumirile sunt cumva într-un context internațional, nu doar în România. (...) Pe lângă salariile foarte mici în România, eu cred că lipsește și un suport psihologic pentru profesori.”

Aceste nevoi pe termen mediu și lung, nu exclud și această nevoie pe termen scurt, care este la fel de validă și care este cumva o urgență și anume: să lăsăm elevii absolvenți să aibă situația încheiată și să finalizeze examenele”, a mai precizat ea.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE