Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

EXCLUSIV. Secretar de stat în Ministerul Educației, prima reacție oficială: Rugăm profesorii să revină la școală. Dacă nu, decidem săptămâna aceasta pe calendarul examenelor

Florin Lixandru, secretar de stat în Ministerului Educației, a explicat în direct la Euronews România cum se vor desfășura înscrierile pentru examenele de Evaluare Națională și Bacalaureat, dar și care este situația actuală din învățământ, în contextul grevei profesorilor care durează deja de trei săptâmâni.

Florin Lixandru, secretar de stat în Ministerului Educației: ”Profesorii care nu au fost în grevă sigur vor reveni la catedră, iar din informațiile pe care le avem, o parte din profesori vor renunța la acest demers. Chiar dacă a fost mini-vacanță, noi la nivelul Ministerului Educației am ținut legătura cu colegii noștri din teritoriu, cu inspectorii școlari generali, iar astăzi am avut o conferință cu dumnealor, iar din informațiile primite până în acest moment, o parte dintre colegi ar renunța la grevă, dar acest lucru nu-l putem afirma cert pentru că astăzi fiind o zi liberă, revenirea la cursuri presupune o informare din partea salariatului către angajat, fiind o zi liberă nu s-au putut înregistra astfel de precizări. Dar mâine vom avea o situație certă cu privire la gradul de participare la această grevă.”

Mâine la ora 10:00 Ministerul Educației va realiza o evaluare clară a numărului de profesori care vor renunța la grevă și se vor reîntoarce în clase, urmând ca numărul exact să fie comunicat de reprezentanții ministerului în jurul orei 12:00, a menționat Florin Lixandru, secretar de stat în Ministerului Educației.

Care sunt șansele ca examenele de Evaluare Națională sau Bacalaureat să fie reprogramate?

Florin Lixandru, secretar de stat în Ministerului Educației: ”Pentru a rămâne timp pentru eventualele recuperări, este important să se revină cât mai repede în clase și pe această cale rugăm cadrele didactice să revină la școală, iar elevii să termine acest an școlar în condiții bune. Dacă acest lucru nu se va întâmpla, în această săptămână vom fi nevoiți să luăm o decizie pentru eventuale scenarii cu privire la modificarea calendarelor privind organizarea examenelor naționale.” 

Este suficientă o săptămână pentru pregătorea exameneleor? 

Florin Lixandru, secretar de stat în Ministerului Educației: ”Pregătirea examenelor de Bacalaureat și a Evalurăii Naționale nu se face cu o săptămână înainte. Această pregătire se face încă de la începutul lunii februarie, atunci când inspectoratele școlare au colectat informații cu privire la resursa umană pentru organizarea acestor examene. Până în acest moment, toate inspectorarele școlare au bazele de date cu resursa umană necesară pentru asistență, pentru evaluarea lucrărilor, pentru prezența în comisiile de examen.”

Florin Lixandru a mai menționat și că  mâine va avea loc o întâlnire la nivelul Ministerulue Educației cu reprezentanții elevilor, cu reprezentanții părinților și reprezentanții celor două federații sindicale pentru a discuta despre situația creată și pentru a prezenta eventuale scenarii cu privire la desfășurarea examenelor naționale.

Examenele pentru Evaluarea Națională se vor susține după calendarul deja stabilit

Florin Lixandru, secretar de stat în Ministerului Educației: ”Pentru elevii de clasa a VIII-a data de finalizare a cursurilor este 9 iunie, deci până vineri elevii trebuie să meargă la școală și să-și încheie situația și tot până 9 iunie ar fi termenul lor de înscriere la Evaluarea Națională, operațiune care este o operațiune administrativă, înscrierea se face automat pe bază de tabel, deci practic nu presupune prezența elevilor sau a părinților acestora la secretariatele școlii pentru a depune o cerere în acest sens.

Înscrierea se face automat de către secretariatul unităților de învățământ. În această săptămână ne vom relua activitatea, nu va fi afectat calendarul. Dacă nu ne vom întoarce în această săptămână, avem timp săptămâna viitoare să finalizăm situația, vom proceda ca în cazul elevilor de clasa a XII-a, acolo unde am modificat structura anului școlar, permițând practic încheierea situației până pe 9 iunie. Probabil că acest lucru îl vom aplica și pentru elevii de clasa a VIII-a, fiind în perioada de încheiere a studiilor și finalizare a situațiilor astfel încât pe data de 19 iunie să se desfășoare prima probă a Evalurăii Naționale, așa cum este prevăzut.”

Greva profesorilor pune în dificultate desfășurarea examenelor naționale

Ministrul Educației, Ligia Deca, declara săptămâna trecută că dacă greva profesorilor va continua și săptămâna aceasta, atunci se poate discuta despre prelungirea sau reprogramarea examenelor de Evaluare Națională și Bacalaureat.

Momentan, singura schimbare făcută în calendarul examenelor a fost prelungirea perioadei de înscriere la Bacalaureat până pe 9 iunie.

Examenul de Bacalaureat ar trebui să înceapă pe 12 iunie, cu probele de competențe, iar probele de la Evaluarea Națională ar trebui să înceapă pe 19 iunie.

Profesorii sunt în grevă generală din data de 22 mai și nu au renunțat la protest chiar dacă Guvernul a aprobat prin ordonanță de urgență mărirea salariilor, de la 1 iunie. Sindicatele din educație sunt nemulțumite de textul ordonanței, iar organizațiile profesorilor transmit că solicită o garanție pentru ca salariul profesorului debutant să fie ”cel puțin egal cu salariul mediu brut pe economie”. Prevederea nu apare în ordonanța de urgență adoptată recent de guvern.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE