Primăria Capitalei urmează să reabiliteze Parcul istoric Carol I, conform unui proiect aflat pe ordinea de zi a şedinţei din 31 august a Consiliului General al Municipiului Bucureşti. Investiția este estimată la 47 de milioane de lei, iar lucrările de reabilitare vor dura trei ani, anunță Agerpres.
Ce lucrări vor fi făcute în parc
Obiectivele intervenţiei sunt revitalizarea şi refacerea fondului dendrologic şi a spaţiilor verzi; reabilitarea aleilor şi împrejurimilor; reabilitarea instalaţiilor şi a reţelelor de iluminat; restaurarea, reorganizarea şi înlocuirea mobilierului urban, a locurilor de joacă şi a terenului de sport; reabilitarea şi restaurarea construcţiilor care sunt în administrarea ALPAB.
Potrivit referatului de aprobare, parcul cu o suprafaţă totală de 293.702 metri pătraţi este înscris în Lista Monumentelor Istorice 2015 Bucureşti, iar terenul este administrat de ALPAB.