Volodimir Zelenski a ajuns la Washington pentru a prezenta planul de victoriei al Ucrainei. Liderul de la Kiev urmează să fie primit joi, la Casa Albă, de președintele american, Joe Biden. Zelenski are în plan să se întâlnească și cu cei doi candidați pentru alegerile prezidențiale din noiembrie, democrata Kamala Harris și republicanul Donald Trump, în condițiile în care Ucraina are nevoie de un „un angajament ferm al SUA”, cel mai important susținător din punct de vedere militar în războiul declanșat de Rusia.
Prin vizita efectuată în Statele Unite, președintele Zelenski vrea să livreze poporului ucrainean „ideea de victorie”, în condițiile în care „e un președinte care a amânat alegerile” pe fondul decretării stării marțiale, a explicat jurnalistul Euronews România, Cătălin Lența.
Cătălin Lența, jurnalist Euronews România: „Volodimir Zelenski are un plan de victorie, nu un plan de pace, pentru că pacea este obținută prin negocieri. O nouă rundă de negocieri, o nouă conferință ar urma să aibă loc în noiembrie, dar în același format, pentru că Rusia a anunțat de la bun început să nu va lua parte la un astfel de format în care, de fapt, i se va impune ceva”
Cum se poziționează Kremlinul față de planul de victorie al Ucrainei: Răspunsul Rusiei nu poate fi decât unul militar
Cătălin Lența, jurnalist Euronews România: „Referitor la planul de victorie, Kremlinul anunță prin vocea lui Dmtri Peskov, portavocea lu Vladimir Putin, că așteaptă planul de victorie, îl studiază și apoi va da un răspuns. Din păcate, răspunsul Rusiei nu poate fi decât unul militar. O Rusie nervoasă în ultima vreme pentru că haideți să privim lucrurile cu seriozitate și la reala lor valoare”
În ultimele săptămâni, Ucraina se confruntă cu o „situație ultracomplicată” în estul și sudul țării, precum și cu „acțiuni îndrăznețe” în regiunea Kursk.
Ucraina nu are un izvor nesecat de oameni pe care să-i aducă pe front
Cătălin Lența, jurnalist Euronews România: „Astăzi avem informații despre o a doua incursiune în Rusia, probabil în Belgorod sau într-o regiune învecinată, pentru că ucrainenii au fost foarte zgârciți cu informațiile, deși rușii știu sigur unde se află armata ucraineană.
Situația nu e deloc favorabilă pentru Ucraina în est, unde știm că rușii se apropie de Pokrovsk, e un important punct nod de comunicații și o zonă de maximă importanță logistică. Sunt depozite importante de armament, sunt linii de apărare, dar și întretăierea unor căi de comunicații de care depinde mișcarea trupelor ucrainene în estul țării”
Cătălin Lența, jurnalist Euronews România: „Ce am văzut în ultima vreme, probabil pentru că Ucraina, știind și rușii acest lucru, nu are un izvor nesecat de oameni pe care să-i aducă pe front, a început să pună din nou presiune pe frontul din sud. Am avut acele atacuri asupra orașului Zaporojie, cu oameni care au avut de suferit, cu răniți și cu morți, ceea ce dă de înțeles că Rusia a reușit să mobilizeze trupe suplimentare în acea zonă, pentru că toată lumea spera, ucrainenii spera să îi ia rușii de pe frontul de vest și să îi ducă în Kursk pentru a respinge ofensiva ucraineană”
Rușii ar vrea să-i oblige pe ucraineni să plece singuri din regiunea Kursk
Cătălin Lența, jurnalist Euronews România: „Rușii par că activează și frontul de sud, în așa fel încât să îi oblige pe ucraineni să plece singuri din Kursk, să ia trupele de elită - unii vorbesc despre 10.000 de luptători de elită - și să îi ducă în zonele în care Rusia înaintează.
Dacă ne luăm după comunicatele oficiale, Rusia înaintează într-o zi 30 de metri, într-o zi 700 de metri. Ai putea spune că un teren de fotbal sau o suprafață cât o fermă de familie în România.
Sunt, însă, cuceriri foarte importante pentru că vedem tăvălugul rusesc apropiindu-se de acest oraș Pokrovsk, un oraș extrem de important în estul Ucrainei”
Rusia are val după val de carne de tun pe care o aruncă în bătaie
Cătălin Lența, jurnalist Euronews România: „Nu vedem acțiuni ale Ucrainei, în ciuda faptului că folosesc armament ultramodern, armament de proveninență occidentală, nu vedem posibilitatea de a-i opri pe ruși deocamdată.
Rusia poate că nu are cel mai performant armament, poate că rachetele ei mai ratează decolarea, poate că testele pentru noile arme, cum e racheta Sarmat, se transformă în dezastre. Dar Rusia are foarte mulți soldați și a scos inclusiv pușcăriașii din închisori și îi reabilitează după ce au luptat jumătate de an pe front.
Rusia are val după val de carne de tun pe care o aruncă în bătaie. Are și muniție, are și armament. Știm că primește muniție din Coreea de Nord, mai nou primește rachete balistice cu rază scurtă și rază medie de acțiune din Iran, ceea ce înseamnă că indiferent de mult suferă industria rusească orientată spre război, Rusia are de unde să se aprovizioneze. La schimb, e adevărat. Tehnologie ia din China, în schimbul gazelor și petrolului pe care-l livrează.”
Zelenski nu vrea să negocieze cu Putin. „Toată lumea civilizată sprijină Ucraina”
Cătălin Lența, jurnalist Euronews România: „Ce înseamnă în viziunea lui Zelenski planul de victorie? Din ce am văzut până acum, el, sigur, nu vrea să negocieze cu Rusia lui Vladimir Putin, nu acceptă, cum e și normal, cedarea de teritorii. Vrea inclusiv revenirea a Crimeei, garanții de pace serioase pentru Ucraina și neamestecul Rusiei în dorința Ucrainei de a adera la NATO și la UE”.
Volodimir Zelenski urmează să se întâlnească și cu cei doi principali candidați în alegerile prezidențiale, republicanul Donald Trump și democrata Kamala Harris, pentru că unul dintre ei va fi viitorul președinte al SUA.
Cătălin Lența, jurnalist Euronews România: „Ucraina se bazează în continuare pe sprijin american. Toată lumea civilizată sprijină Ucraina, numai că am văzut că UE s-a mobilizat la nivel financiar destul de bine. La nivel logistic, de armament și de muniție, încet.
UE nu mai are muniție de 155 de milimetri pentru a o furniza Kievului, de ceea au apărut perioade în care la 10 obuze trase de ruși, Kievul răspundea cu unul. Ăsta era raportul de muniție.
Volodimir Zelenski are nevoie în continuare de un angajament ferm al SUA, indiferent de declarațiile lui Donald Trump că știe el să facă pace într-o zi între Rusia și Ucraina și că s-ar putea să nu sprijine foarte mult Ucraina în viitor.
De celalată parte, Kamala Harris și-a arătat sprijinul necondiționat pe termen lung, atât cât este nevoie, dar rămâne de văzut ce se va întâmpla după ce va vorbi Volodimir Zelenski și de la tribuna ONU și după ce va prezenta președintelui Joe Biden planul de victorie.”