Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Pelerinaj în Capitală, cu cozi de zeci de metri. Credincioșii se roagă pentru sănătate, pentru încetarea războiului și a crizei

Războiul din Ucraina a devenit una dintre principalele îngrijorări ale românilor. Cei care merg în pelerinaje spun că stau la cozi și bat kilometri întregi pentru că vor să se roage pentru sănătate dar și pentru pace în lume. Cei mai mulți își pun speranța în credință, pentru că nu știu ce le rezervă ziua de mâine, mai ales în contextul crizei în care ne aflăm. La pelerinajul de Sfântul Dimitrie, ce are loc în Capitală, s-au format cozi de la primele ore ale dimineții.

Pelerinajul a început sâmbătă, iar de atunci sute de enoriași au trecut pe la Catedrala Patriarhală. Credincioșii s-au pus la coadă de la primele ore ale dimineții pentru a se ruga la moaștele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, ale Sfinților Împărați Constantin și Elena și ale Sfântului Ierarh Nectarie.

Pentru ce se roagă credincioșii

„Ne rugăm pentru sănătate, în primul rând, pentru liniște în țară și pentru sănătatea pentru toată lumea, să ne meargă bine, să ne ajute Dumnezeu, să ne scape de necazuri.”

„Noi venim tot timpul aici, de mulți ani, și am venit să trecem pe la sfintele moaște, stăm la slujbă. Am primit răspuns la rugăciuni, am avut multe trăiri. De 30 de ani venim aici, încercam să păstrăm liniștea și pacea sufletească și să trecem peste probleme. Suntem mai îngrijorați, dar trebuie să avem răbdare.”

Cei mai mulți se roagă pentru sănătate și pentru pace. Spun că anul acesta sunt mai îngrijorați ca oricând pentru ziua de mâine, în contextul în care la granița României este război, iar în țară criza economică își face simțită prezența.

„La ei ne-a rămas toată baza, la Sfinți. Cred că este o îngrijorare și pentru ziua de mâine. Nu mai avem încredere.”

„Pentru sănătatea mea, a copiilor, familie, pentru pace. Trăim clipa, în momentul de față, om vedea. Dumnezeu le rânduiește pe toate.”

„Pentru sănătate, pentru iertarea păcatelor și pentru bine, că vedeți câtă nenorocire e acum în lume. Toate sunt provocate și făcute de oameni, ăsta-i rău făcut de oameni.”

„Eu m-am învoit de la spital, îmi fac citostatice. Sunt atâția ani de când vin și la Cuvioasa Parascheva am făcut 30 de ani. Ne ajuta Dumnezeu, că suntem destul de necăjiți.”

„Spaima, teama de războaiele astea, criza, foametea, frigul. Să dea Dumnezeu să fie mai bine pentru toți oamenii.”

Pelerinajul din Capitală se încheie joi, după sărbătoarea prin care este prăznuit Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor. Mii de credincioși sunt așteptați să se închine la moaștele de la Catedrala Patriarhală și să participe la slujbe, dar și la procesiunea Calea Sfinților, ce are loc la începutul săptămânii.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE