Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Sunday Service: Kanye West a transformat slujba de duminică în show

Kanye West și-a surprins fanii și de data aceasta nu printr-un nou album sau o nouă colecție Yeezy, ci prin niște evenimente religioase ținute în mai multe locații din Statele Unite: California, Ohio, Chicago, Miami, Georgia, Wyoming, Utah, ba chiar și la celebrul festival de muzică Coachella. Un eveniment denumit simplu, Sunday Service, la care tinerii își exprimă credința prin muzică și dans.

Sunday Service a început în 2019 la casa rapperului din Calabasas, California. Era un eveniment de o oră, pentru familie și apropiați, unde Kanye sau alți muzicieni celebri, reinterpretau imnuri religioase. Unul dintre cei care au participat la eveniment a fost  chiar Justin Biber, care a fredonat o versiune a cântării religioase „Never Would Have Mad It”, de Marvin Sapp.

Printre vedetele care au mai participat se numără și Lil Nas, Bradley Cooper și Katy Perry. Participații se și rugau, dar nu în modul tradițional la care ne-am gândi noi. De aici a pornit și întrebarea fanilor:

Ce este Sunday Service? O biserică, o sectă religioasă?

Ei bine, nu în modul uzual, asta pentru că nu este înregistrată ca o biserică sub legile americane. Este însă un „serviciu religios dedicat lui Isus și ideii de Dumnezeu”, după cum explică nimeni alta decât Kim Kardashian, fosta soție a rapperului. Kanye a încercat însă să oficializeze legal serviciul ca „loc de medițație”. Aplicația i-a fost respinsă rapid de statul Wyoming, unde a fost depusă.

Adevărata vedetă a fiecărei ediții Sunday Service este fără dar și poate fetița lui Kanye și Kim: North West. Care defapt, nu mai este de mult un simplu copil, ci un adevart model al noii generații.

Fata cea mare a familiei Kardashian-West, în vârstă de nouă ani pășește rapid pe urmele tatălui ei. Încă din 2019, de la primele ediții ale evenimentului , Northie a pus mâna pe microfon și a început să cânte și să danseze fără vreo inhibiție. Kim a postat ca o mamă mândră pe Instagram, alături de mesajul: You go gurl.

Norh pare extrem de confortabilă pe scenă, la fel ca tatăl ei, dar nu se sfiește nici din își face apariția în outfituri spectacoloase la evenimente importante de modă, alături de mama ei. În vară a furat lumina reflectoarelor la Paris Fashion Week, când și-a făcut apariția pe niște platforme negre, asortate cu jachete oversized și niște ochelari extrem de cool.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE