De două ori pe zi, Euronews România îți aduce un rezumat al știrilor cu care merită să pornești la drum și, respectiv, cu care să îți închei programul.
Toate alimentele românești, plafonate
Ministerul Agriculturii ia în calcul să plafoneze adaosul comercial pentru toate alimentele produse în România;
În acest moment, adaosul este plafonat pentru 17 categorii de produse de bază, cum ar fi pâinea albă, carnea de pui și uleiul de floarea-soarelui;
Plafonarea adaosului comercial pentru cele 17 categorii de produse de bază este în vigoare până la finalul anului.
Vezi de ce reprezentanții marilor magazine și cei ai asociațiilor din domeniu trag un avertisment.
Primărie atacată de hackeri
Primăria Sectorului 5 din Capitală a fost, sâmbătă, ținta unui atac cibernetic;
Hackerii au spart serverele instituției și au cerut o răscumpărare de cinci milioane de dolari;
Reprezentanţii primăriei au făcut toate demersurile pentru remedierea situaţiei.
Vezi reacția primarului Piedone, care a spus că „n-o să le plătească” hackerilor banii.
Șoferii agresivi, trași la răspundere
Șoferii agresivi vor putea fi reclamați mai ușor începând cu 27 octombrie;
La acea dată, Ministerul Afacerilor Interne lansează o nouă platformă pe hub-ul de servicii al instituției;
Anunțul a fost făcut de MAI, pe Facebook, acolo unde sunt date și instrucțiuni.
Află mai multe despre utilizarea platformei.
Bulgaria, o poveste fără sfârșit
Viața politică din Bulgaria pare un serial cu multe episoade;
Duminică, 27 octombrie, au loc din nou alegeri parlamentare;
Este al șaptelea scrutin în trei ani și jumătate: aceste alegeri par marcate în special de trei politicieni.
Află totul despre cel de-al șaptelea scrutin în trei ani și jumătate din țara vecină.
Un robot care cântă la violoncel
Premieră mondială în Suedia;
Un robot care cântă la violoncel a susținut cu succes un concert alături de orchestra filarmonică din Malmö;
Partitura a fost scrisă special pentru robot și orchestră de către un compozitor suedez.
Citește mai multe despre concertul inedit.