Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Paradoxul aerului condiționat: De la boli „tăcute”, la poluare masivă

Valul de căldură care a lovit Europa și implicit țara noastră, i-a determinat pe români să investească în aparate de aer condiționat. Într-un singur magazin de electrocasnice din Capitală erau cumpărate zilnic aproximativ 100 de aparate de aer condiționat. Deși acestea par a fi soluția cea mai la îndemână pentru a face față caniculei, ele reprezintă o problemă din cel puțin două puncte de vedere.

Explicația din spatele dependenței de aerul condiționat poartă un nume: „confort adaptiv”

Dacă lucrați într-o clădire cu aer condiționat și ventilație slabă, lucrul acesta poate conduce la așa-numitul „sindrom al clădirii bolnave”. Acesta este numele dat unei afecțiuni despre care se consideră că este produsă de prezența într-o clădire sau într-un alt tip de spațiu închis. Cauzele exacte ale acestui sindrom nu sunt cunoscute exact, dar se crede că este atribuit calității slabe a aerului. Simptomele includ dureri de cap, tuse uscată, amețeli și greață, probleme de concentrare, oboseală și sensibilitate la mirosuri. De asemenea, aparatele de aer condiționat aspir[ umiditatea din cameră, iar lucrul acesta poate conduce la uscarea pielii.

Totodată, studiile arată că persoanele care lucrează în clădiri cu aer condiționat au mai multe probleme respiratorii (cai nazale iritate, dificultăți de respirație) decât persoanele care lucrează în clădiri cu ventilație naturală. Dacă stăm prea mult timp într-un mediu cu aer condiționat vom avea dificultăți în a gestiona temperaturile ridicate. Oamenii de știință au și un termen care descrie lucrul acesta – „confortul adaptiv”. Temperatura noastră ideală depinde în parte de temperatura la care am fost expuși recent. Altfel spus, cu cât petreci mai mult timp în spații pline cu aer condiționat, cu atât căldura și umiditatea vor fi mai puțin confortabile pentru tine.

Aerul condiționat și mediul înconjurător

Pe lângă problemele legate de sănătatea utilizatorilor de aer condiționat, există și problema legată de impactul acestor aparate asupra climei. În mod aproape paradoxal aerul condiționat contribuie la încălzirea climei. Asta pentru că aparatele de aer condiționat folosesc o cantitate însemnată de energie pentru a funcționa. La rândul ei, energia se obține în mare măsură din arderea cărbunelui sau din alte procese care poluează aerul și afectează clima. Altfel spus, vorbim despre un adevărat cerc vicios. Cu cât temperatura de afara crește mai mult, cu atât oamenii au tendința de a folosi mai mult aerul condiționat, contribuind astfel la creșterea temperaturilor de afară.

Potrivit Agenției Internaționale pentru Energie, în întreaga lume sunt funcționale acum aproximativ 1,6 miliarde de aparate de aer condiționat, deși ele nu sunt distribuite uniform. Numeroase rapoarte au estimat că până în 2050 vor fi funcționale probabil peste 4,5 miliarde de aparate de aer condiționat. Astfel, aerul condiționat va folosi aproximativ 13% din toată energia electrică din lume și va fi răspunzător pentru emisia a 2 miliarde de tone de CO2/an. Soluția ar putea fi legată de găsirea unei alternative ecologice la producția de energie. Până atunci însă, aerul condiționat rămâne o sursă importantă de poluare la nivel global.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE