Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Numărul infecțiilor respiratorii crește într-un ritm îngrijorător, mai ales în rândul copiilor. Cum îi putem proteja pe cei mici

Numărul infecțiilor respiratorii crește într-un ritm îngrijorător, de la o săptămână la alta, potrivit Centrului Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile. Medicii avertizează că sezonul gripal debutează în forță, odată ce vremea s-a răcit.

„Ne confruntăm cu creșterea numărului de cazuri, mai mult decât s-a întâmplat în ultimii doi, trei ani, lucru care este și firesc, pentru că să nu uităm că ne-am confruntat cu numeroase lockdown-uri și purtarea măștii. Acum, după doi ani în care nu mai folosim aceste mijloace de apărare, sigur că ne confruntăm cu o explozie de cazuri de infecții respiratorii, nu numai la copii, dar și la adulți. Avem și cazuri de gripă și Covid”, a explicat Sandra Alexiu, președintele Asociației Medicilor de Familie București, la Euronews România.

Întrebată cum facem diferența dintre gripă și Covid, medicul a răspuns că oamenii trebuie să apeleze la medic pentru că uneori sunt greu de diferențiat numai după simptome și este nevoie de testare.

„E greu să le diferențiem, dar ceea ce este important pentru toate este că nu avem un tratament special pentru acestea și, ca atare, se recomandă tratamente simptomatice. Pentru că discutăm de viroze, antibioticele sunt interzise, nu se folosesc în acest tratament și se recomandă doar în cazul în care apar suprainfecții după mai multe zile, în care trenează aceste simptome si este riscant pentru pacienți, dar în mare parte se recomandă medicamente simptomatice, adică medicamente cu care combatem principalele simptome care apar. În sezonul virozelor apare durerea de cap, temperatura, tusea, fie că este seacă sau productivă, nasul înfundat și pentru acestea avem tratamente simptomatice”, a mai spus Alexiu.

Siropurile și medicamentele pentru copii, care conțin paracetamol și ibuprofen, lipsesc din farmacii

Medicul a mai menționat faptul că, în prezent, siropurile și medicamentele pentru copii, care conțin paracetamol și ibuprofen, lipsesc din farmacii.

„Mulți părinți și-au făcut stocuri acasă. Pe de altă parte, știm că ne-am mai confruntat cu această problemă, se mai duc și într-un alt export, vin în România și nu mai ajung în farmacii și merg în alte țări, unde sunt vândute la prețuri mai bune. Este o problemă că în acest sezon nu avem aceste mijloace la îndemână, dar trebuie să asigurăm scăderea temperaturii atunci când tinde să devină foarte mare. Părinții trebuie să învețe care sunt limitele în care măsurăm temperatura, care sunt termometrele pe care le putem folosi și cum se măsoară corect. Temperatura nu este un lucru de care să se sperie, ci este un mecanism de apărare al organismului și nu trebuie combătut imediat și în niciun caz nu trebuie luate medicamente preventiv. Nu luăm medicamente pentru febră dacă nu există, pentru că nu vrem să ne opunem procesului de agitație a sistemului imunitar, care vine să ajute să scăpăm de viroză, febra mobilizează toate resursele de celule special antrenate din organism care vin să se lupte cu virusurile. E bine să avem medicamente în casa, să administrăm antitermice după temperatura de 38,5, însă până atunci trebuie lăsată să-și facă efectul”, a mai explicat Sandra Alexiu.

Doctorul a mai amintit și faptul că există excepții în cazul unor copii cu anumite tipuri de boli, în care trebuie să se intervină mai devreme sau cu tratamentele speciale.

În spitale, paturile sunt ocupate

„Mai este important ca părinții să fie foarte atenți la toate semnele pe care le prezintă un copil și să recunoască semnele de alertă când se pare că boala poate fi agravată și abia atunci să apeleze la serviciul 112 sau să meargă la spital. Nu recomandăm unui părinte cu un copil cu o febră foarte mare, aproape de 40, să se urce în mașină și să plece imediat la spital, pentru că poate interveni o creștere de temperatură în continuare și convulsii. Este bine ca întâi să fie combătută febra și să fie scăzută cu mijloacele pe care la avem la îndemână, cu antitermice, cu împachetări, dacă o permite vârsta, compresii reci și după ce scade temperatura să meargă la camera de gardă sau să apeleze la medicul de familie”, a mai menționat medicul.

De asemenea, a adus în discuție și faptul că în spitale paturile sunt deja ocupate, cazurile nefiind simple și a recomandat ca oamenii să folosească mijloacele pe care le au la dispoziție, cum ar fi administrarea vaccinului antigripal.

„Noi avem la dispoziție vaccinul gripal si se recomandă vaccinarea persoanelor cu vârsta de peste șase luni și dacă sunt copii foarte mici e bine să folosim acea vaccinare de cocon, să fie vaccinați toți cei din jurul copilului respectiv, astfel încât virusul să fie împiedicat să ajungă la copii”, a conchis Sandra Alexiu, președintele Asociației Medicilor de Familie București.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE