Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Ministrul israelian al Apărării spune că ”următoarea fază” a războiului împotriva Hezbollah va ”începe în curând”

Ministrul israelian al Apărării, Yoav Gallant, a declarat că „următoarea fază a războiului împotriva Hezbollah va începe în curând”, în comentarii care indică în continuare că Israelul intenționează să organizeze o invazie terestră în Liban, potrivit The Guardian.

”Următoarea etapă în războiul împotriva Hezbollah va începe în curând ... Vom face acest lucru. Și așa cum am spus aici acum o lună că vom muta centrul de greutate în nord, iată ce spun acum: Vom schimba situația și vom întoarce locuitorii acasă.”, a declarat Gallant.

După cum a raportat anterior, Gallant a făcut aluzie la o incursiune terestră israeliană în Liban, în timp ce se adresa trupelor luni.

De asemenea, CBS raportează acum că Israelul a notificat SUA că intenționează să lanseze o incursiune terestră limitată în Liban, potrivit unui oficial american, după un raport al Washington Post.

Această operațiune ar putea începe chiar astăzi, a declarat oficialul american pentru CBS, a relatat BBC.

Netanyahu va convoca miniștrii din cabinetul de securitate al Israelului în această seară, potrivit biroului său.

După reuniune, liderul israelian va avea consultări cu mai mulți miniștri, relatează Amichai Stein de la canalul de știri Kan din Israel, în contextul în care se speculează tot mai mult că Israelul ar putea lansa iminent o incursiune terestră în Liban.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE