Cu puțin înainte de Crăciun, românii care au persoane dragi în străinătate stau la cozi la firmele de curierat.
Produsele tradiționale din carne sau dulciurile făcute de mame și bunici sunt câteva dintre bunătățile trimise la pachet în diaspora. Așa se pot bucura și românii de peste mări și țări de gustul de acasă, după care tânjesc mai ales in această perioadă a anului.
Produse tradiționale pentru românii din diaspora
Costică Talpău are un băiat în Germania, plecat în urmă cu mai bine de zece ani acolo. Tot de atunci familia lui rămasă în România are grijă ca de sărbători să îl răsfețe cu gustul de acasă.
Costică Talpău: Cârnați, preparate din astea...slănină, pastramă, mușchiuleț. S-a obișnuit. Așteaptă și el și nepotul.
Luna decembrie este cea mai aglomerată pentru firmele de transport internațional. Numai o singură companie a dus către țările din Vest peste 25 de mii de colete. Fie că vor să le facă o surpriză, fie că au primit o listă clară cu dorințe culinare, părinții trimit pachete consistente.
”Le lipsesc foarte mult tradițiile noastre”
Mamă: Tradițional românesc. Asta este. Toți așteaptă același lucru, copilașii. Dulciuri, cornulețe, preparatele de porc făcute de casă, cozonaci. Le lipsesc foarte mult tradițiile noastre pentru că acolo te duci, muncești, dar ești singur, tot singur ai rămas în străinătate.
Părinte: Pentru copii în Olanda. E perioada lor, acum. Se bucură și ei. E o surpriză asta. Nici nu le-am zis că le trimitem.
Printre țările la care ajung cele mai multe colete se numără Germania, Franța, Italia și Spania.