În România, sute de comunități trăiesc încă în sărăcie. Pentru oamenii de acolo, fiecare zi în care au ce pune pe masă este o binecuvântare. Și pentru ei vin sărbătorile! Însă cu mult prea multe lipsuri. Am mers la nici 80 de kilometri de București, în satul Necșești, din județul Teleorman. În 2013 a fost desemnat de Ministerul Dezvoltării cel mai sărac sat din România. Și a rămas cam tot la același nivel: acum, e al cincilea în acest clasament gri.
Jurnalistul Euronews Irina Gologan a aflat poveștile familiilor care îl așteaptă la rândul lor pe Moșul care mai ratează drumul pe la ei prin sat.
O mie de locuitori, majoritatea pensionari și asistați social
Necșești, Teleorman. E unul dintre cele mai sărace sate din România. Are mai puțin de 1.000 de locuitori, cei mai mulți pensionari și asistați social. Au ei ce pune pe masă de sărbători, au apă, au căldură în sobe, merg copiii lor la scoală, vine și la ei moș Crăciun? Sunt câteva dintre întrebările la care încercăm să răspundem și noi astăzi.
Pe o alee lăturalnică, cu gospodării dărăpănate, ne întâmpină domnul Gigi. E tânăr, dar fața îi e brăzdată de lipsuri. Ne invită în casă, unde trei dintre cei șase copii ai familiei ne arată ce au primit de la Moș Nicolae: pufuleți, portocale și ciocolată.
Violeta are 6 ani, Viorel 5 și Georgiana 8. Toți merg la școala din comună. Părinții lor, Gigi și Mariana nu au de lucru. În localitate nu se găsește nimic, decât la magazin. Și ar mai fi agricultura, dar se ocupă doar pentru propria gospodărie. Cel mai apropiat loc de muncă ar fi la Alexandria, la 40 de kilometri.
Jurnalist: Dar ați încercat să dați din coate, să vă găsiți serviciu?
Gigi Nedelcu - Localnic: Da, nu rentează.
Jurnalist: De ce?
Gigi Nedelcu - Localnic: Drumurile. Te duci, nici nu iei cat consumi pe drum.
Ar fi ore bune pe drum, dus-întors, pentru că din sat pleacă un singur microbuz, până în comuna vecină, Vârtoapele, de unde mai trebuie luat un tren până la oraș.
Gigi primește un ajutor social de 500 de lei. De la magazinul din sat cumpără pe datorie, se împrumută de la cine poate sau primește ajutor de la mama lui. Din pensia de 1.000 de lei, doamna Floarea plătește și ratele unui împrumut făcut pentru a repara casa în care ploua.
Familia Nedelcu nu va avea brad de Crăciun anul acesta, dar Gigi speră să poată instala câteva lumini de sărbători.
În Necșești, mai mult de jumătate dintre locuitori sunt pensionari
Domnul Valeriu are 64 de ani și după o viață muncită la fostul CAP spune că primește 100 de lei pe lună, din care își cumpără pâine. Casa, cu o camera stă să cadă. Pe peretele crăpat și înnegrit de fum stă o beteală prăfuită, iar prin tavan Valeriu vede cerul.
Valeriu Vătafu, localnic: Mi-a ajuns cât am trăit, nu-mi pare rău dacă mor. Acolo stai mai liniștit. E foarte greu. Mai bine mort decât viu.
E singur pe lume. Pe masa de Crăciun speră să își poată pune măcar o farfurie de cartofi.
Pe strada principala din Necșești, din zece case, cam două sunt părăsite. Se vede, e lanțul pus pe poartă. Nu mai locuiește nimeni aici.
Nedelcu Floarea, localnică: S-au dus mulți, bătrânii care erau înainte, tinerii au plecat care unde au văzut cu ochii. Ce să facă aici? Dacă noi nu avem posibilitate, nu avem legături ca să mergem la oraș, să mergem undeva. Și ne trebuie și nouă medicamente.
În comuna Necșești nu există farmacie
A rămas în picioare un dispensar, care deservește celor trei sate arondate. Dar aici medicul ajunge doar de două ori pe săptămână. Iar la școală mai merg doar 70 de copii.
De lipsuri știe și primarul, care e deja la al doilea mandat. Nu l-am găsit la serviciu, dar ne-a primit vicele. Domnul Iliescu. Omul spune că Necșești apare pe lista sărăciei, pentru că nu s-au transmis la timp datele către INS. Ba chiar vorbește de fonduri europene, investiții și planuri.
Daniel Iliescu – viceprimar comuna Necșești: Încercăm pe cei mici să-i facem cât mai fericiți, în fiecare an am achiziționat cadouri, le-am dat cadouri, asta este bucuria și spiritul Crăciunului. Încercăm să ne redresăm, ca să spun așa. Am adus destule proiecte, unele finalizate. S-a finalizat parcul din comună, s-a finalizat terenul de sport , apa și canalul pe ultima sută de metri. Cam asta e situația aici, nici nu sunt resurse foarte mari, să poți face ceva imens.
Imensul e relativ aici, cum sunt și prioritățile. Primăria a considerat că e mai important să construiască un teren de fotbal cu gazon artificial și să pună în parcul comunei aparate de fitness, decât să le dea oamenilor apă curentă.
Conductele sunt trase cu bani de la Guvern, peste 20 de milioane de lei, dar proiectul nu e finalizat. Cum nu e nici asfaltarea de pe străzile adiacente. Din taxe și impozite de la oameni se încasează aproape 500 de mii de lei și cam toți se duc pe salariile angajaților din primărie, 10 la număr. De la bugetul de stat, ajunge încă un milion de lei în fiecare an, bani care ajută primăria să funcționeze și leafa să meargă. 2024 e an electoral, iar promisiunile sunt multe.
Dar viața nu este doar despre asta. Viața e și despre cum găsesc oamenii propriile resurse ca să își ofere și ei un trai constant, să poată să facă un calcul despre hrană, haine, cărți. Să simtă că progresează. Și așa să nu uite nici Moșul că într-un sat din România, la 78 de kilometri de capitală sunt două fetițe și un băiețel care îl așteaptă. În fiecare an.
