Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Mii de membri Hezbollah, răniți după explozia pagerelor. Gruparea dă vina pe Israel și amenință cu represalii

Companiile aeriene Air France și Lufthansa au suspendat zborurile spre Tel Aviv invocând situația de securitate. Tensiunile au crescut, după ce 12 oameni au murit și peste patru mii au fost răniți de exploziile simultane ale pagerelor folosite de membrii Hezbollah. Gruparea din Liban a dat vina pe israelieni și a promis că va riposta. Israelul nu a comentat amenințările.

Cel mai probabil, Serviciul israelian de informații a inserat cantități mici de explozibil în aproximativ cinci mii de pagere comandate de gruparea teroristă libaneză, arată rapoarte publicate în presa internațională.

Hezbollah a decis acum câteva luni să renunțe la telefoanele mobile, care pot fi interceptate ușor, în favoarea acestor dispozitive. Marți, pagere folosite de membri Hezbollah din Liban și Siria au explodat simultan. 12 oameni au murit și peste patru mii au fost răniți, susțin libanezii.

Firas Abiad, ministrul Sănătății din Liban: „Numărul celor care au ajuns la camere de gardă este foarte mare. Este evident că explozii s-au produs în diferite zone. Răniți au ajuns la spitalele din Dahiyeh și Beirut, precum la cele din sudul țării, în special în Tir și în Bekaa”.

Israelul nu a revendicat atacul, dar nici nu a respins acuzațiile. Deși mai multe companii aeriene și-au suspendat zborurile spre această țară și spre Liban, Armata de la Tel Aviv a transmis că civilii nu sunt în pericol și că nu există schimbări cu privire la alertele de securitate.

Statele Unite ale Americii au transmis că nu au nicio legătură cu ce s-a întâmplat în Liban și Siria.

Matthew Miller, purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat american: „Acum, colectăm informații despre acest incident. Pot să vă spun că Statele Unite ale Americii nu au fost implicate și nu au fost la curent, în avans, cu acest incident. (Reporter: Aveți vreun indiciu care să vă permită să vă îndoiți că Israelul ar fi fost în spatele acestui incident?) Acum, nu pot să mă expun la subiect într-un fel sau altul.”

Reacția SUA în cazul exploziei pagerelor: Am îndemnat Iranul să nu profite de niciun incident

După acest presupus atac, cresc temerile privind escaladarea conflictului din Orientul Mijlociu. De la începutul războiului din Fâșia Gaza, Hezbollah și armata israeliană s-au atacat reciproc. Gruparea teroristă este susținută de Iran, țară care în aprilie a lansat către Israel peste 300 de drone și rachete. Iar acum, printre cei răniți de explozia pagerului este și ambasadorul Iranului în Liban.

Matthew Miller, purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat american: „Nu vreau să vorbesc despre implicații înainte ca informațiile să fie confirmate. Așa ca de fiecare dată, am îndemnat Iranul să nu profite de niciun incident, de instabilitate, pentru a încerca să adâncească situația de instabilitate și să crească și mai mult tensiunile din regiune.”

Exploziile pagerelor nu ar fi prima lovitură importantă dată de Israel grupării Hezbollah. În iulie, comandantul-şef al aripii militare a grupării libaneze pro-iraniene Hezbollah a fost ucis într-un raid al aviaţiei israeliene într-o suburbie a capitalei libaneze Beirut. S-a întâmplat cu o zi înainte ca liderul politic al Hamas să fie omorât în Iran. Lichidarea liderilor din aceste grupări teroriste a provocat furia Iranului.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE