Salvamontiştii din judeţele Gorj şi Hunedoara au fost alertaţi, marţi seara, după ce pe cer a fost observat un obiect luminos ce părea, iniţial, un avion care ar avea probleme tehnice, potrivit informaţiilor postate pe pagina de Facebook a Salvamont România.
"Un meteorit a pus în stare de alerta salvamontiştii din Hunedoara şi Gorj. După ce, în zona Lupeni - Uricani, pe cer a fost observată o lumină puternică, cu flacără şi zgomot, care s-a deplasat în mare viteza către sud, la mica distanţă peste creasta masivului Vâlcan, salvamontiştii aflaţi în tura operativă în bazele Salvamont Hunedoara şi Salvamont Gorj au intrat în alertă, prima supoziţie fiind un avion cu probleme", se arată în postare.
Conform aceleiaşi surse, situaţia era iniţial incertă, deoarece nu existau apeluri la 112 cu privire la eveniment şi nici nu era declanşată o alertă de aeronavă cu probleme sau prăbuşită.
"Informaţii şi imagini ulterioare le-au permis salvamontiştilor să îşi dea seama că este vorba de un meteorit care a urmat o traiectorie către SSE , pe linia Stăneşti - Târgu Jiu - Târgu Cărbuneşti. Informaţii care vor apărea în orele următoare ne vor confirma dacă acesta s-a prăbuşit în România sau chiar a avut altitudine şi viteză suficientă să ajungă în Bulgaria sau Serbia", se mai precizează în postare.