Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Medic român, pregătit să ajute victimele războiului din Israel. Eduard Roca: Viața noastră la ATI este asemănătoare unui front

Zeci de medici români sunt pregătiți să plece în Israel. S-au înscris ca voluntari pe listele Ministerului Sănătății, ceea ce înseamnă că ar putea pleca oricând în zona de război, pentru a acorda ajutor medical, dacă Israelul va solicita acest lucru României.

Printre voluntari se numără și Eduard Roca, medic specialist ATI la Spitalul Județean de Urgență din Timișoara. Are doar 31 de ani și mărturisește că nu a ezitat ”nicio secundă” în momentul în care a aflat că poate pleca voluntar pentru a ajuta victimele din Israel.

”A fost o decizie de moment. Când mi s-a solicitat ajutorul și s-a întocmit lista pentru a fi voluntar, pentru a ajuta medical Israelul nu am ezitat nicio secundă și m-am înscris.

Nu am o experiență fizică pe un câmp de război, dar viața noastră în Terapie Intensivă este asemănătoare unui front în care pacientul se află la limita între viață și moarte, iar fiecare secundă pentru el este cea mai prețioasă”, a declarat dr. Eduard Roca.

Medicul a precizat că ”dorința de a ajuta cât mai mulți oameni, de a fi alături de ei și de a le acorda o șansă suplimentară” a fost ceea ce l-a convins să se înscrie pe lista cu voluntari care sunt pregătiți să plece în orice moment în Israel.

”Inevitabil există un sentiment de temere, dar dorința de a ajuta este mul mai mare decât sentimentul de teamă”, a mărturisit el.

Întrebat ce sfat i-ar da unui cadru medical care ar ezita să se plece într-o țară aflată prag de război, Eduard Roca a spus că a recunoscut că în astfel de situații e bine că faci ceea ce îți dictează inima.

”V-aș sfătui să lăsați teama la o parte, să vă gândiți ce v-a atras la această meserie, care a fost motivul din spatele alegerii acestei meserii și să faceți ceea ce vă dictează inima și sufletul”, a concluzionat el.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE