Feeria de culoare a Marii Bariere de Corali pălește pe zi ce trece din cauza schimbărilor climatice. Coralii albesc, iar oamenii de știință australieni încearcă să îi salveze. Metoda lor revoluționară accelerează ciclul reproductiv, iar genele le sunt stimulate pentru a supraviețui la temperaturi mai ridicate.
David Wachenfeld, om de știință: Vom pierde recifele de corali ale lumii și toate beneficiile pe care acestea le oferă umanității.
Sub apele turcoaz de pe coasta Australiei se află una dintre minunile naturale ale lumii, Marea Barieră de Corali, care poate fi văzută în toată splendoarea ei, din spațiu. Aici se adăpostesc mii de specii de plante și animale. Doar că această casă unică a lor se dărâmă.
Oamenii de știință încearcă să găsească soluții ca, totuși, acest lucru să nu se întâmple.
Mike Emslie, șeful programului de monitorizare pe termen lung a recifului, Australian Institute for Marine Science: Avem nevoie să reducem emisiile și să dăm o șansă acestui sistem minunat, frumos și emblematic.
David Wachenfeld, om de știință: În ultimii opt până la zece ani, aproape fiecare zonă de recif de corali din lume a fost lovită sever de creșterea căldurii marine, fapt care a condus la albirea coralilor.
Cercetătorii australieni testează modalități de a accelera ciclul reproductiv al coralilor și de a stimula genele care supraviețuiesc temperaturilor mai ridicate. Într-un laborator care plutește în largul coastei insulei Konomie, peste 20 de oameni de știință strâng corali pentru studiu, timp de aproape o lună.
Carly Randall, cercetător principal, Institutul Australian pentru Științe Marine: Obiectivul nostru actual pentru intervenția de însămânțare a coralilor, care este în curs de dezvoltare, este să lărgim recifele cu zeci până la sute de milioane de corali pe an.
Tarquin Singleton, ofițer cultural, Reef Cooperative: Previziunile pentru anul 2050 sunt destul de înfricoșătoare. Dar ceea ce facem acum este vital.
Marea barieră de corali face parte din Patrimoniul Mondial UNESCO și reprezintă un obiectiv turistic care aduce anual un venit de 6,4 miliarde de dolari.