Alocațiile de stat pentru copii achitate în luna iulie au însumat aproape un miliard de lei (circa 205 milioane de euro). Suma medie plătită a fost de 282,36 lei de beneficiar, arată datele centralizate ale Agenției Naționale pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS).
Luna trecută, România a alocat suma 995,06 milioane de lei pentru plata alocațiilor copiilor.
Câți copii primesc alocații în România
Un număr de 3.524.030 de copii au beneficiat de acest ajutor în luna iulie. În București, un număr de 356.266 de copii primesc alocații. În clasament urmează judeţele Iaşi (187.492), Suceava (132.041) şi Constanţa (124.176).
Suma medie plătită a avut cea mai mare valoare în judeţele Botoşani - 288,06 lei, Caraş-Severin - 286,75 lei şi Timiş - 286,19 lei, potrivit Agerpres.
Alocaţia este acordată copiilor în vârstă de până la 18 ani, precum şi tinerilor care au împlinit vârsta de 18 ani, care urmează cursurile învăţământului liceal sau profesional, până la terminarea acestora.
Alocațiile copiilor, majorate în 2022
Alocațiile au fost majorate la 600 de lei pentru copiii de până la doi ani, începând cu ianuarie 2022. De asemenea, alocația de stat a crescut la 243 lei pentru copiii cu vârsta între 2 și 18 ani.
Potrivit OUG 126/2021, alocațiile vor fi indexate din oficiu, începând cu ianuarie 2023, cu rata anuală a inflației comunicată de INS.