A crescut în grija statului și astăzi luptă pentru protecția drepturilor copiilor. Andreas Novacovici a avut o copilărie de coșmar, presărată cu abuzuri greu de imaginat, în centrele de plasament din România post-comunistă.
Astazi, la 27 de ani, tânărul președintele al unei organizații non-guvernamentale lucrează cu copiii abandonati, cu persoane vulnerabile și se implică în criza refugiaților din Ucraina. Aceasta este povestea unui om care a transformat durerea în speranță.
Vrea să-i ajute pe copiii refugiați
Aflat la Isaccea, vama prin care au trecut mii de refugiați, Andreas se gândește la miile de copii care au trecut granița și au fost rupți de normalitatea vieților lor.
Andreas Novacovici: E o tensiune continuă, o teamă continuă că oricând ar putea să fie bombardate localitățile de graniță, vorbesc de Ucraina. Sunt bombardate pentru a împiedica cetățenii ucraineni să fugă, să se refugieze.
Andreas știe ce înseamnă să fii despărțit de familie, iar suferința copiilor care începeau o nouă viață, fără să înțeleagă de ce, l-a convins ca e nevoie și de ajutorul lui.
Andreas Novacovici: În primele zile de război copilașii erau foarte speriați, pentru că și părinții lor erau pătrunși de furie, de groază, de teamă, dar acum suntem ajutați și de o trupă de circ, trupă formată de copii ai străzii, din copii abandonați. Sunt grozavi, vin în fiecare săptămână, au programe artistice, momente de jonglerii și le schimbă instant starea de spirit și bucură copiii.
Scopul de a aduce bucurie, de a ajuta, vine dintr-o nevoie proprie. Aceea de a compensa greutățile prin care a trecut, fără voia lui. A fost abandonat la doar patru săptămâni de la naștere și, de atunci, condamnat la lipsa de iubire părintească.
Zilele petrecute în orfelinat
Andreas Novacovici: La Lugoj era o clădire imensă, din spatele zidurilor noi nu vedeam niciodată, nimic. Eu nu știam ce e aia stradă, că în orașul Lugoj mai sunt semafoare, că oamenii își plimbă cățeii. Habar n-aveam despre lucrurile astea.
Povestea copilăriei pentru Andreas e amintirea unui coșmar: abuzuri, violență și îngrijitori care se comportau inuman.
Andreas Novacovici: Spălatul cu furtunul cu apă rece și obligația de a mânca săpun de la toaletă, iar ei se uitau la tine și îi amuza... De la violuri, bătăi, jigniri, ceea ce acum se cheamă bullying, tot ce cuprinde „pachetul" acesta de servicii inumane oferite unor copii fără apărare.
Una dintre cele mai puternice senzatii pe care si le reaminteste este cea de foame. Practic, a crescut cu teama că va rămâne nemâncat. În schimb, „meniul zilei” cuprindea alte trăiri.
Angajații orfelinatului erau nepăsători
Despre cei care aveau grijă de copii, Andreas are o părere proastă și nu o ascunde. Nimeni nu venea să îi întrebe dacă sunt bine sau să vorbească cu ei.
Andreas Novacovici: Ei erau oameni simpli, angajați pe pile, cunoșțințe și relații, care veneau de la 09:00 la 17:00 și nu îi interesa să ne construiască un drum, să ne ajute să devenim ceva. Pe ei îi interesa să își primească leafa și să treacă timpul cât mai repede.
Drama cea mai mare a trăit-o la vârsta de 6 ani, când trebuia să fie adoptat de o familie din Danemarca. Insă statul român i-a refuzat această șansă.
A rămas în continuare în grija sistemului, dar și-a promis că va lupta să ajungă cineva. Astăzi, Andreas Novacovici este asistent social și membru al consiliului național de coordonare al No Hate Speech Movement, programul pentru combaterea discursului instigator la ură, dezvoltat de Consiliul Europei.
Situația orfelinatelor
În România sunt 55 de mii de copii în sistemul de protecție: 19 mii în centre de tip familial, private sau de stat, alte 19 mii în asistență maternală și restul sunt în grija rudelor, sub măsură de plasament familial.
Din 55 de mii de copii aflați în sistemul de protecție specială, doar o medie de 3000 devin adoptabili anual. În același timp, alți 9000 de copii intră, în fiecare an, în sistem. Ei fie sunt abandonați de către părinții lor, fie sunt luați din familii pe motive de abuz, neglijență, deces, ori alte tragedii.
În 1990, numărul copiilor aflați în orfelinatele românești era de o sută de mii. Astăzi, numărul lor s-a înjumătățit.
Rana adopției ratate din copilărie îl urmărește încă pe Andreas. Își dorește ca alți copii să aibă șansa pe care el a pierdut-o demult. De aceea crede că adopția rămâne cea mai bună soluție și formă de protecție, pentru un copil abandonat. si lupta pentru asta.
În 2019, președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat crearea unei garanții europene pentru copii. Obiectivul acestei Garanții, adoptată în iunie 2021, este de a preveni și combate excluziunea socială prin garantarea accesului copiilor la mâncare, servicii medicale și educație.
