Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

În mediul online, românii cheltuie cel mai mult pe pariuri și jocuri de noroc. Sumele sunt imense

Care sunt cheltuielile românilor și unde se duc cei mai mulți bani pe care îi cheltuie românii în online? Nu pe vacanțe, pe electronice sau pe îmbrăcăminte, ci pe jocuri de noroc. Iar sumele nu sunt deloc de neglizat, sunt de ordinul miliardelor de euro, conform datelor Băncii Naționale a României, citate de Golazo.ro.

În mediul online, românii cheltuie cel mai mult pe pariuri și jocuri de noroc

Andreea Gurban, jurnalist Euronews: Într-un singur an, românii au cheltuit 12,5 miliarde de lei, echivalentul a 2,5 miliarde de euro, pe jocurile de noroc online. Adică pariuri, cazinouri și loterii. Ca să vă faceți o idee despre cât de implicați sunt jucătorii, sumele au fost plătite cu cardul, prin intermediul a 84 de milioane de tranzacții. Raportat la toate plățile făcute online cu cardul în România, asta înseamnă 17% din total.

Cu toate aceste sume contribuim implicit la piața globală a jocurilor de noroc online, estimată la aproximativ 80 de miliarde de euro. Mai exact, 3,1% din cât se joacă la nivel online este cheltuiala românilor. Din păcate, economia României, în ansamblu, contribuie cu doar 0,33% la PIB-ul mondial. Așadar, suntem mult mai activi la capitolul gambling.”

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE