Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Grevă japoneză la Institutul Naţional de Statistică, în plin recensământ

Greva japoneză a angajaților de la INS a fost anunțată de Sindicatul din Institutul Naţional de Statistică Bucureşti, pe durata întregii zile. Angajații INS sunt nemulțumiți de discriminările salariale la care sunt supuşi, în raport cu alte categorii de bugetari.

Întrerupea activității va produce întârzieri

Sindicatul din INS a transmis că va declanşa procedurile de întrerupere a activităţii, demers cu implicaţii majore în punerea în aplicare a măsurilor economice şi sociale ale Guvernului sau respectarea termenelor de transmitere a datelor către Eurostat şi alte organisme internaţionale.

„Sătui de amăgirile şi promisiunile nerealizate ale reprezentanţilor Guvernului României, precum şi de lipsa de implicare a conducerii INS în rezolvarea problemelor cu care se confruntă salariaţii în interiorul instituţiei, şi anume: lipsa de interes şi de implicare faţă de discriminarea salarială la care sunt supuşi salariaţii INS; gestionarea deficitară a resursei umane, fapt ce a condus la un deficit de personal şi migraţie către alte instituţii publice; lipsa implicării şi asumării pentru uniformizarea salarială în interiorul instituţiei, unde există o grilă salarială internă deficitară cu mai multe variante de salarii pentru aceeaşi funcţie şi gradaţie, ca urmare a măsurilor şi procedurilor interne aplicate incorect şi care au creat frustrări şi discriminare în rândul angajaţilor; delegarea constantă de atribuţii de către conducerea INS pentru a fugi de răspundere, fapt ce a condus în ultimii ani la blocaje în desfăşurarea normală a activităţii INS", se spune într-un comunicat al sindicatului din INS, preluat de Agerpres.

Anterior acestei greve, salariaţii INS s-au întâlnit în fiecare zi, timp de două săptămâni, în faţa instituţiei, pentru a protesta împotriva acestor mențiuni.

Sindicatul mai solicită și demisia conducerii INS, respectiv a preşedintelui Tudorel Andrei şi a vicepreşedinţilor Marian Chivu şi Beatrix Gered, pentru motivele legate de modul în care conducerea instituţiei a gestionat situaţia internă.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE