Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Franța, pe cale să legalizeze sinuciderea asistată. Președintele Emmanuel Macron cere proiect de lege

Guvernul Franței trebuie să pregătească până la toamnă un proiect de lege privind moartea asistată, anunță președintele Emmanuel Macron. Cererea a venit la scurt timp după ce un grup de experți, care a analizat situația, a transmis că este în favoarea unui așa numit "ajutor activ" pentru sfârșitul vieții. Acest lucru ar putea duce la legalizarea eutanasiei în Franța.

Cei însărcinați cu studierea posibilității eutanasiei în Franța, o așa numită Convenţie Cetăţenească, au spus clar că trebuie puse anumite condiții dacă moartea asistată va fi legală. Concluziile lor se bazează și pe faptul că majoritatea cetățenilor francezi susțin legalizarea sinuciderii asistate medical și a eutanasiei.

Emmanuel Macron, președintele Franței: "Ne vom îndrepta către un model francez în ceea ce privește opțiunile pentru sfârșitul vieții, iar drumul său va fi irevocabil diferit pentru că ați lucrat la el, l-ați discutat, ați luat decizii. Într-adevăr, oricare ar fi această cale, datorită vouă, acum știm că este posibilă și cum să o parcurgem."

Sinuciderea asistată nu este o noutate în Europa

Sinuciderea asistată medical implică pacienți care iau, din proprie voință, o băutură letală sau medicamente care au fost prescrise de un medic celor care îndeplinesc anumite criterii. Eutanasia implică medici sau alți practicieni din domeniul sănătății care oferă pacienților care îndeplinesc anumite criterii o injecție letală la cererea lor.

Euranasierea nu este o noutate în Europa. În Elveția moartea asistată este legală încă din 1942. Alte state permit euthanasia – Belgia, Spania, Germania, Regatul Țărilor de Jos, Luxemburg. Iar Austria, Finlanda și Norvegia permit eutanasierea pasivă în circumstanțe stricte. Este vorba de cazuri în care cei care suferă de o boală incurabilă pot decide să nu li se administreze tratamente care prelungesc viața, cum ar fi nutriția artificială sau hidratarea.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE