Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Ursula von der Leyen și Donald Trump, prima întâlnire de la inuagurarea președintelui SUA. Ce au convenit cei doi lideri la scurta întâlnire de la Roma

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și președintele american, Donald Trump, și-au dat mâna la Vatican, înaintea slujbei pentru funeraliile Papei Francisc.

A fost prima întâlnire între cei doi lideri, de la inaugurarea lui Donald Trump, care a avut loc în luna ianuarie a acestui an.

Cei doi au convenit să organizeze o întâlnire oficială, a anunțat un purtător de cuvânt al Comisiei Europene.

Într-un mesaj publicat pe platforma X, în care a publicat și imagini de la Vatican, Ursula von der Leyen a transmis: „Astăzi, lideri din întreaga lume s-au adunat pentru a aduce un ultim omagiu Sanctității Sale, Papa Francisc. Am avut schimburi de idei bune cu mai mulți dintre ei.”

Anterior, Donald Trump și Volodimir Zelenski au avut o întâlnire de 15 minute la Vatican, în interiorul Bazilicii Sfântul Petru, acolo unde la câțiva metri era depus și sicriul Papei Francisc. Președintele Ucrainei a descris întâlnirea ca fiind una bună.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE