Pavel Durov, miliardarul ruso-francez fondator și CEO al aplicației de mesagerie Telegram, a fost arestat pe aeroportul Bourget de lângă Paris sâmbătă seara, au anunțat TF1 TV și BFM TV, citând surse neidentificate.
Pavel Durov a fost eliberat
Fondatorul și directorul general al Telegram, Pavel Durov, a fost eliberat din custodia poliţiei, după patru zile de interogatorii. Durov va fi prezentat instanției astăzi (miercuri), pentru o posibilă inculpare, se arată într-o declarație a procuraturii din Paris. Procurorii francezi l-au audiat pe miliardarul în vârstă de 39 de ani pentru 12 acuzații legate de activităţi ilegale desfășurate pe Telegram.
Printre acuzații se numără faptul că platforma sa este folosită pentru trafic de droguri și distribuirea de imagini cu abuz sexual asupra copiilor. În plus, a refuzat să ofere informații sau documente anchetatorilor. Pavel Durov, care e cetățean rus și francez, a fost reținut sâmbătă pe aeroportul Le Bourget din apropierea Parisului.
Pavel Durov audiat pentru 12 infracţiuni
Fondatorul aplicaţiei de mesagerie criptată Telegram, Pavel Durov, este audiat în Franţa, în cadrul anchetelor lansate pentru infracţiuni legate de "crima organizată", inclusiv pentru refuzul de a comunica informaţiile necesare interceptărilor autorizate de lege şi asociere criminală, a declarat luni procurorul Parisului, Laure Beccuau, relatează AFP.
Ancheta judiciară, deschisă pe 8 iulie în urma unor cercetări prealabile de către Jurisdicţia Naţională de Combatere a Criminalităţii Organizate (Junalco), se referă în total la 12 infracţiuni, detaliate într-un comunicat de Laure Beccuau.
Sunt menţionate, printre altele, complicitate la administrarea unei platforme online pentru a permite o tranzacţie ilegală de către o bandă organizată, deţinerea şi difuzarea imaginii unui minor cu caracter pornografic, încălcarea legislaţiei privind stupefiantele, escrocherie în bandă organizată, precum şi furnizarea de servicii de criptologie care vizează asigurarea unor funcţii de confidenţialitate fără declaraţie conformă.
Judecătorii de instrucţie responsabili în acest caz au încredinţat cercetările Centrului de Luptă împotriva Criminalităţii Digitale (C3N) şi Oficiului Naţional Antifraudă (Onaf).
Arestarea preventivă a patronului Telegram a fost prelungită duminică seara, la o zi după ce acesta a fost reţinut pe un aeroport din Paris, "şi poate dura 96 de ore", adică până miercuri, "ţinând cont de procedura aplicabilă infracţiunilor care se încadrează în regimul crimei organizate", a precizat procurorul.
Pe Telegram, mesageria online lansată în 2013 de Pavel Durov şi fratele său, Nikolai, şi având sediul social în Dubai, comunicaţiile sunt criptate de la un capăt la altul. Telegram s-a poziţionat în contracurent cu platformele online americane, criticate pentru exploatarea mercantilă a datelor personale ale utilizatorilor.
Compania s-a angajat să nu dezvăluie niciodată informaţii despre utilizatori.
Durov călătorea la bordul avionului său privat, a declarat TF1, adăugând că a fost vizat de un mandat de arestare în Franța în cadrul unei anchete preliminare a poliției.
TF1 și BFM au precizat că ancheta se concentrează pe lipsa moderatorilor pe Telegram și că poliția consideră că această situație a permis continuarea nestingherită a activităților infracționale pe aplicația de mesagerie.
Telegram-ul, cu aproape un miliard de utilizatori, este deosebit de influent în Rusia, Ucraina și republicile din fosta Uniune Sovietică. Este clasată ca una dintre principalele platforme de socializare după Facebook, YouTube, WhatsApp, Instagram, TikTok și Wechat.
Telegram nu a răspuns imediat la o solicitare de comentarii din partea Reuters. Ministerul francez de Interne și poliția nu au făcut niciun comentariu.
Născut în Rusia, Durov a fondat Telegram împreună cu fratele său în 2013. El a părăsit Rusia în 2014 după ce a refuzat să se conformeze cererilor guvernului de a închide comunitățile de opoziție de pe platforma sa de social media VKontakte, pe care a vândut-o.