Digitalizarea este tot mai prezentă și în stomatologie. Gutierele și coroanele dentare se pot face acum digital în locul mulajelor din silicon. Protezele sunt realizate și ele cu ajutorul imprimantei 3D.
Aceasta asigură precizie și un timp mai scurt de lucru, de doar câteva minute. Momentan, noile tehnologii sunt prezente în puține cabinete. Studenții Facultății de Stomatologie din Craiova învață deja să le folosească după ce Universitatea de Medicină a achiziționat dispozitive medicale de înalta performanță.
Universitatea de Medicină din Craiova pune la dispoziție studenților noile tehnologii folosite în unele cabinete stomatologice pentru intervenții chirurgicale sau pentru realizarea coronițelor artificiale.
„Realizăm o scanare intra orală folosind un dispozitiv medical de ultimă generație, un scanner intra oral, scannner intraoral care ne permite în practica curentă să eliminăm etapa de amprentare clasică, acel mulaj cum se vorbește în popor”, explică un stomatolog.
Pacienții scapă, așadar, de amprentarea cu silicon care unora le poate da stări de rău. În plus procedura este mult mai rapidă. Cu un scanner intraoral medicul află și ce dimensiuni trebuie să aibă lucrarea stomatologică.
Ștefan Stănuși, doctor: „Precizia scanării este mai mare, dar este și o tehnică mai puțin invazivă, mai ales în cazul pacienșilor cu reflex de vomă crescut.”
Datele obținute cu scanerul sunt transmise tehnicianului dentar. Acesta are tiparele 3D în format digital. Totul este prelucrat în câteva minute la imprimantă.
Medicii spun că procedurile de lucru în cabinetele stomatologice, de la diagnosticare până la amprentare și intervenții chirurgicale vor fi făcute cu o precizie din ce în ce mai mare grație noilor tehnologii.