Înmormântarea Papei Francisc va avea loc sâmbătă, 26 aprilie, la ora 11:00, ora României. Este decizia luată marți de cardinalii Bisericii Catolice, la Vatican. La ceremonia care va fi oficiată de decanul Colegiului Cardinalilor, Giovanni Battista Re, sunt așteptați să participe șefi de stat din întreaga lume.
Între timp, Vaticanul a dat publicității și primele fotografii cu Papa Francisc într-un sicriu deschis, îmbrăcat într-o robă roșie, cu mitra papală pe cap și un rozariu în mână.
Fotografiile au fost făcute în capela de la Casa Santa Marta, reședința lui Francisc la Vatican.
Sicriul Papei Francisc va fi mutat de la capela Santa Marta la Bazilica Sfântul Petru miercuri la ora 9:00 (10:00, ora României), a anunțat Vaticanul. Procesul va fi precedat de un moment de rugăciune prezidat de camarlengo, cardinalul Kevin Joseph Farrell.
Procesiunea va trece prin Piazza Santa Marta și Piazza dei Protomartiri Romani, iar de la Arco delle Campane va merge în Piața Sfântul Petru și va intra în Bazilica Vaticanului prin ușa centrală, transmite EFE.
Testamentul Papei Francisc: mormânt simplu, cu un singur cuvânt, Franciscus
Luni seară, Vaticanul a dat publicității și testamentul Papei Francisc. Datat din 29 iunie 2022, documentul conține a singură dorință a Suveranului Pontif, și anume că vrea să fie înhumat în Biserica Santa Maria Maggiore din Roma, unde obișnuia să meargă să se roage la începutul și sfârșitul oricărei călătorii apostolice.
Papa a cerut ca mormântul său să fie simplu, direct în pământ, iar pe el să fie înscris un singur cuvânt: Franciscus. Planurile sale nu respectă tradițiile. Conform dorinței sale, va fi înmormântat în afara Vaticanului, fără fastul și ceremoniile obișnuite.
Papa Francisc a murit în a doua zi de Paște
Papa Francisc a murit în dimineața zilei de luni, 21 aprilie, în a doua zi de Paște, la reședința sa de la Vatican, Casa Santa Marta, din cauza unui accident vascular cerebral.
Anunțul decesului Papei Francisc a fost făcut de cardinalul Kevin Farrell pe canalul de televiziune al Vaticanului.
Cardinalul Kevin Farrell: „Dragi frați și surori, cu profundă tristețe, sunt nevoit să anunț moartea Sfântului nostru Părinte, Francisc. În această dimineață, la ora 7:35, episcopul Romei, Papa Francisc s-a întors la casa Tatălui. Întreaga sa viață a fost dedicată slujirii Domnului și Bisericii Sale. El ne-a învățat să trăim valorile Evangheliei cu fidelitate, curaj și iubire universală, în special în favoarea celor mai săraci și marginalizați.”
În ultimele luni, Suveranul Pontif se confruntase cu mai multe probleme de sănătate, de natură respiratorie.
Decesul Suveranului Pontif pune în mișcare un proces lung și meticulos care include o serie de proceduri clare și obiceuri vechi de sute de ani.
Perioada dintre moartea Papei și alegerea succesorului său se numește interregnum. În acest timp Biserica Catolică răspândește lumii moartea Papei, fiind o procedură lungă și plină de simbolism.
Vaticanul va intra într-o perioadă de tranziție, numită sede vacante, adică „scaunul este vacant”, timp în care conducerea Bisericii este predată temporar Colegiului Cardinalilor, cu toate că ei nu pot lua decizii majore până când nu este ales un nou Papă.