Peste 11.000 de ordine de protecție au fost date de poliție, în România, în 2022. Este doar o mică parte a cazurilor de violență domestică raportate în care s-a luat o astfel de măsură. Există și situații când, deși au posibilitatea legală să emită ordine de protecție provizorii pe loc, polițiștii nu fac asta, iar femeile amenințate de agresori trăiesc cu frica să nu fie descoperite după ce reușesc să fugă de acasă.
Povestea unei femeii abuzate începe în urmă cu 20 de ani când, minoră fiind, a fost luată cu forța de bărbatul care i-a devenit soț, la rândul lui minor la vremea aceea.
„Aveam vârsta de 15 ani… venea cu tupeu așa, venea după mine. Eu nu știam că el, cum spuneam la timpul acela, că el mă place pe mine și tot insista să vină după mine. Eu eram un copil, eu nu acceptam. M-a luat mai mult forțat, fără voia mea. Am ajuns să fiu luată, am ajuns să fiu violată, am ajuns să accept să stau cu el pentru că am rămas însărcinată. După care, am vrut să pun stop, dar nu mai puteam. Dacă nu acceptam, eram bătută, chinuită, umilită. Am fost amenințată și cu moartea”, a mărturisit femeia.
Părinții au încercat să intervină pentru a o salva, dar bărbatul care a luat-o cu forța i-a atacat și i-a amenințat cu violență, a povestit ea. A îndurat mai departe, spune femeia, pentru că nu avea unde să plece și avea copii.
„Regret și la momentul de față, trebuia de atunci să mă zbat, ori viață, ori moarte. Au ajuns să sufere copiii”, a mărturisit aceasta.
Unul dintre copii a fost, la rândul său, abuzat de bărbat.
„Mereu îmi spunea „mamă de ce mă chinuie așa, mamă, de ce, că eu mă omor”, îmi povestea că a vrut să se omoare, s-a dus în gârlă să se omoare. De ce spunea tatăl lui... de ce-l gonește, de ce-l înjură, de ce-l blesteamă... Mi-a luat dreptul la viață și mie, și la copii, noi nu puteam să râdem, nu puteam să facem absolut nimic, decât ceea ce voia el să facem și nu aveam voie să vorbim, trebuia să vorbim când eram întrebați. Bătăi, umilință, tot ce munceam trebuia să-i dau lui, el ce muncea era tot al lui, copiii, la fel, ce munceau, era al lui. Copiii trebuiau să facă ce spune el, școală nu”, a mai adăugat mama.
Autoritățile nu i-au acordat ordin de restricție provizorie
Când a rupt lanțul chinului, deși a fost amenințată cu poliția de față, femeia nu a primit ordin de protecție provizoriu.
„A ieșit afară, cu poliția de față, lângă mine, el a spus că îmi rupe gâtul. Poliția nici nu a scris în procesul verbal ceea ce s-a întâmplat acasă... eu nu am știu cum se face.... eu în mod normal... trebuia să mi se dea ordin de protecție”, a explicat femeia.
Reporter: „Aveți ordin de protecție acum?”
Femeia abuzată: „Nu, nu.”
Reporter: „Polițiștii cum au reacționat când el v-a amenințat?”
Femeia abuzată: „Nu. Domnule, cum puteți să faceți asta chiar înaintea noastră, după care mi-au spus „intrați, doamnă, în mașină.”
Cu ajutorul avocaților, femeia se luptă acum să obțină ordinul de protecție și divorțul. Adevărata anvergură a violenței împotriva femeilor nu este cunoscută pentru că doar o parte din cazuri ajung să fie raportate la poliție. Anul trecut, au fost peste 90.000 de cazuri, dintre care o jumătate au fost agresiuni la adresa fetelor și femeilor, potrivit ONG-urilor din domeniu.