Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Cum este promovată România la Târgul de Turism de la Londra. Concert Subcarpați la deschiderea standului

După numeroasele eșecuri în urma participării la târgurile de turism internaționale, Ministerul Turismului s-a hotărât să schimbe macazul și să încerce o nouă strategie de promovare pentru România.

Tema de anul acesta pe cre MAT și reprezentanții Consiliului de Barand Turistic Naţional (CBTN) au selectat-o este „Feel Alive”, un concept care susține dezvoltarea brandul turistic național „Explorați Grădina Carpaților”, potrivit unui comunicat emis de Ministerul Antreprenoriatului și Turismului.

„După mai bine de șase luni de pregătire, de achiziții publice, în parteneriat cu Consiliul de Brand Turistic Național, suntem mai pregătiți să reprezentăm interesele țării noastre la cele mai mari târguri de profil: WTM Londra, TTR București, TT Varșovia, IBTM Barcelona. Alături de comunitățile de români din cele trei state și de antreprenorii din țară ne dorim să atragem un număr cât mai mare de turiști străini în țara noastră, mai ales că avem argumente imbatabile, de la resurse naturale paliative, la ecoturism, turismul rural, city break-uri și festivaluri recunoscute la nivel internațional. Mult succes tuturor expozanților români!’’, a declarat Constantin-Daniel Cadariu, ministrul antreprenoratului și turismului.

România, la Târgul de turism de la Londra

Reprezentanții Ministerului Turismului au menționat că o echipă specializată în turism s-a implicat în promovarea României la mai multe târguri de turism internaționale, primul dintre acestea la Londra.

Anul acesta, standul României s-a deschis cu un concert al trupei Subcarpați, urmat apoi de o dezbatere Crafting Influencers – Women Edition, alături de șase antreprenoare din diaspora românească.

Pliante și fotografii scoase la imprimantă la târgul de turism de la New York

România a avut unul dintre cele mai sărăcăcioase standuri la târgul de turism de la New York, unul dintre cele mai mari din lume.

Fotografii scoase la imprimantă pe hârtie A4 și prinse pe o perdea de culoare neagră. Aceasta a fost imaginea de țară a României la târgul de turism de la New York, care a avut loc în luna aprilie a acestui an.

Modalitatea de prezentare aleasă de reprezentanții Ministerului Turismului la New York a stârnit numeroase critici și reacții negative, fapt ce a determinat Ministerul să întrerupă participarea României și la alte târguri de profil.

După valul de critici, Ministerul Turismului a argumentat că standul României nu a arătat mai prejos decât ale celorlalte țări prezente la târg, pentru care ministerul a plătit aproape 8.000 de dolari.

„Acest tip de amenajare a fost întâlnită și la edițiile anterioare, iar ministerul a plătit anul acesta suma de 7.990 dolari. Din 200 de expozanți, peste 90% au optat pentru organizarea standului în formatul precizat anterior, pus la dispoziție de organizator”, se arartă într-un răspuns formulat de Ministerul Turimului, pe pagina de Facebook.

Ce se mai vede la standul României de la târgul din Londra

La standul României de la WTM Londra vor fi prezenţi reprezentanţi ai următoarelor asociaţii şi autorităţi publice locale:

  • Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism;
  • Asociaţia de Ecoturism din România;
  • Consiliul Judeţean Suceava;
  • Asociaţia Incoming România;
  • Asociaţia pentru Promovarea şi Dezvoltarea Turismului Prahova;
  • Asociaţia Judeţeană de Turism Sibiu;
  • Asociaţia pentru Promovarea Timişoarei;
  • Asociaţia Karpaten pentru o Dezvoltare Durabilă;
  • Consiliul Judeţean Maramureş;
  • Patronatul Furnizorilor de Servicii Medicale Private PALMED;
  • Consiliul Judeţean Constanţa.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE