Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Câți militari americani se află în România. Trump ar vrea înjumătățirea efectivelor

România are pe teritoriul său aproximativ 1700 de militari americani, arată datele obținute de jurnaliștii Euronews de la surse din interiorul Ministerului Apărării. Cei mai mulți dintre aceștia se află staționați la baza Mihail Kogălniceanu.

În total, în România se află între 4500 și 5000 de trupe aliate. Cifrele sunt aproximative pentru că, pe de-o parte, acestea se schimbă odată cu sosirea sau plecarea unor trupe, odată cu începerea sau terminarea unor exerciții.

Pe de altă parte, cifrele exacte sunt considerate nepublice. Acum, din cele 4500-5000 de trupe, aproximativ 1700 sunt trupe americane. Cei mai mulți militari din Statele Unite se află la Baza Militară Mihail Kogălniceanu - 1.400. Alți 200 se află la Baza Militară din Deveselu și alți aproximativ 100 la Câmpia Turzii.

Țările de pe Flacul Estic unde sunt trimiși militari americani

Privim acum către întreg flancul Estic, la țările pe teritoriul cărora se află staționați soldați americani. Cei mai mulți sunt, cel puțin din datele pe care noi le-am strâns, în Polonia: 10.000 trupe, conform datelor Guvernului de la Varșovia.

Trupe americane se află în prezent și în țările Baltice. În total, spun americanii, Joe Biden a trimis pe Flancul Estic nu mai putin de 20.000 de trupe, iar dacă scenariul avansat de sursele citate de NBC News s-ar adeveri, atunci numărul lor ar putea scădea la jumătate.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE