Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Cresc bursele pentru studenți. Câți bani vor primi lunar cei înscriși la doctorat

Bursele studenților vor crește, după ce ministrul Educației, Ligia Deca, a aprobat noul ordin privind majorarea sumelor destinate învățământului superior.

„Burse mai mari pentru studenţi! Am aprobat noul ordin de ministru privind bursele studenţilor. Cuantumul minim al bursei sociale se propune anual de către Comisia Naţională pentru Finanţarea Învăţământului Superior şi trebuie să acopere cheltuielile minime de masă şi cazare”, a scris Ligia Deca, pe Facebook.

Astfel, pentru anul universitar 2024-2025, cuantumul minim a fost stabilit la 925 de lei.

„Pe baza autonomiei, universităţile pot majora această sumă”, a precizat ministrul Educației.

Ce burse pentru studenți vor crește

De asemenea, au fost majorate şi alte tipuri de burse pentru studenţi: bursa de doctorat - de la 3.200 la 3.700; bursa de studii universitare de licenţă didactică cu dublă specializare/masterat didactic - de la 3.158 lei la 3.700 lei; bursele de excelenţă olimpică (rezultate obţinute în liceu) - 3.700 lei pentru premiul I; 2.775 lei - premiul II; 1.850 lei - pentru premiul III.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE