Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Constanța: Voucher de 3.000 de lei pentru persoanele care suferă de depresie

Persoanele care suferă de depresie vor primi 3.000 mii de lei, sprijin financiar pentru tratarea afecțiunii. În Constanța a fost recent aprobat un proiect menit să-i ajute pe cei care au nevoie de terapie.

Ajutorul va fi oferit de municipalitate sub forma unor vouchere, pe baza unei trimiteri de la medicul specialist.

Crește numărul celor care au nevoie de terapie

Peste 21.000 de oameni din județul Constanța erau tratați pentru depresie în 2020, aproape 14.000 doar femei. Numărul celor care au nevoie de terapie este în creștere susțin specialiștii care au numit depresia, boala secolului. Ascunsă de mulți de teamă sau de rușine, afecțiunea a demonstrat deja că poate avea efecte devastatoare.

Costin Răsăuțeanu, initiator poroiect STOP Depresia: "Cel puțin în ultimii trei ani datele arată o creștere cu peste 40% a bolnavilor de depresie, având motive ca pandemia, războiul, dar și creșterea prețurilor. Acea lipsă de predictibilitate pe care fiecare om, individ o așteaptă, astăzi a dispărut cu desăvârșire și analizând aceste date am considera că un astfel de proiect este benefic."

15 ședințe decontate

Banii oferiți de municipalitatea din Constanța ar acoperi 15 ședințe de terapie. Un număr suficient pentru cei care suferă de depresie ușoară, spun medicii. Aceștia avertizează că semnele bolii nu trebuie ignorate.

Elena Stambuli, psiholog: "Simptomele (n. red. depresiei ușoare) includ stări de lentoare, lipsa poftei de viață, de plăcerea de a face activități care cândva ne plăceau, tulburări ale somnului, pot apărea episode de plâns continuu, de izolare socială."

Puțini sunt însă cei care au curajul să ceară ajutor. Costurile terapiei sunt greu de suportat așa că mulți preferă să ignore simptomele.

Ion spune că se luptă cu boala din tinerețe, de când un accident de mașină l-a pensionat forțat pe caz de boală. Era căpitan în marină și nu împlinise 40 de ani când a fost nevoit să pună uniforma în cui.

"Eu am depresie de la 38 de ani, paralizie, chin și multe altele. Ne tratăm și noi cu marea, cu liniștea. Acum da, sunt liniștit, dar când ajung acasă începe depresia", mărturisește Ion.

Întrebat dacă a cerut ajutor specializat, acesta a spus că anual merge la psiholog și că rezultatele sunt bune. Spune că în urmă cu doi ani o ședință îl costa 300 de lei și că-și poate permite doar una,pentru că medicamentele sunt scumpe.

"Oricine poate să cadă în depresie"

Oamenii spun că grija zilei de mâine îi aduce pe mulți în situații ce par fără rezolvare.

"Oricine poate să cadă în depresie având atâtea probleme multiple. E foarte bine (n. red. că introduc acest ajutor) și pentru un pensionar și pentru un salariat, 3.000 de lei face mult de tot", spune o femeie.

De voucher beneficiază persoanele din Constanța diagnosticate cu depresie de către un medic specialist.

Ionela Bărboi, purtător de cuvânt Primăria Constanța: "Fondurile se acordă o singură dată și trebuie folosite exclusiv pentru ședințele de psihoterapie oferite în cabinetele acreditate de Colegiul Psihologilor din România."

O altă primărie care dă sprijin financiar pentru probleme medicale este cea a Capitalei. Pacienții oncologici din București ar putea accesa un pachet care cuprinde mai multe servicii medicale, inclusiv consiliere psihologică.

De ședințe gratuite la psiholog vor putea beneficia și copiii. Conform unei decizii a Guvernului, statul va deconta atât psihoterapia, cât și consilierea psihologică.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE