Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis un cod roșu de ploi torențiale și furtuni care vizează zone din cinci județe. De asemenea, au fost emise alte două avertizări, de cod portocaliu și galben.
Codul roșu intră în vigoare în luni seara, de la ora 20:00 și este valabil până marți dimineața, la ora 08:00.
În județele Mehedinți și Gorj și în zona de munte a județelor Caraș–Severin, Vâlcea și Hunedoara vor fi averse torențiale și abundente. Cantitățile de apă vor depăși în intervale scurte de timp sau prin acumulare 70-80 l/mp.
Cod portocaliu și galben
În perioada 12 iunie, ora 10:00 - 13 iunie, ora 10:00, intră în vigoare un cod portocaliu de averse torenţiale şi grindină în judeţele Mehedinţi, Gorj, Dolj, Vâlcea, Caraş-Severin, Hunedoara, Sibiu şi Alba, precum şi în zona de munte a judeţelor Timiş, Cluj, Arad, Bihor, Argeş, Dâmboviţa, Braşov şi Prahova.
Vor fi averse torenţiale şi, izolat, căderi de grindină. Local, cantităţile de apă vor fi de 30 - 40 l/mp, pe arii restrânse peste 60 l/mp.
Luni, de la ora 12:00, intra în vigoare și codul galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată. Acesta vizează zone din Banat, Crişana, Oltenia, Transilvania, nord-vestul Munteniei, Carpaţii Meridionali şi Carpaţii Occidentali. Aceasta se va manifesta prin averse torenţiale, descărcări electrice şi izolat grindină, intensificări de scurtă durată ale vântului şi vijelii.
În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantităţile de apă vor fi de 20 - 25 l/mp şi izolat de peste 30 l/mp.
ANM precizează că, în restul teritoriului, după-amiaza şi seara, vor fi manifestări specifice instabilităţii atmosferice pe arii restrânse.