Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Clădirile salvatorilor riscă să cadă în caz de cutremur. 36 de sedii au fost expertizate sunt cu risc seismic

Zeci de clădiri în care își desfășoară activitatea pompierilor riscă să se prăbușească în cazul unui seism puternic. Cele 36 de sedii expertizate au intrat într-un program de reconstruire sau consolidare, în funcție de nivelul de degradare. În cazul a cinci dintre ele lucrările sunt în desfășurare, în timpul acestora salvatorii stau în sedii temopare. La Mizil, clădirea pompierilor a fost demolată și construită una nouă.

Construit în 1908, sediul Detașamentului de Pompieri din Mizil risca să se prăbușească, chiar salvatorii fiind în pericol. Sediul detașamentului de pompieri din Mizil este una dintre clădirile în care salvatorii nu erau în siguranță. Clădirea a fost demolată și reconstruită, iar lucrarile au durat 12 luni.

Încă cinci sedii așteaptă să fie consolidate

Valoarea contractului a fost de peste 14 milioane de lei. Pompierii, mutați din noiembrie 2020 într-o hală industrială, se vor întoarce aici peste câteva săptămâni, când se va inaugura noul sediu. Încă 4 clădiri în care își desfășoară activitatea salvatorii din țară sunt construite din nou sau consolidate, în funcție de clasa de risc seismic în care sunt încadrate. Una dintre ele datează din 1893. În cazul altor cinci sedii, proiectarea este în curs.

Benone-Gabriel Duduc, manager de proiect, IGSU: „Cea mai mare clădire din primul pachet de clădiri care sunt în lucrări de execuție este clădirea detașamentului de Pompieri Obor. Clădirea construită în 1934, era într-o stare de degradare avansată, ceea ce a presupus evacuarea personalului în anul 2017 și repartizarea către subunitațile limitrofe astfel încât să asigure intervenția în raionul alocat.”

Raed Arafat, șeful DSU: „Dacă noi sfătuim oamenii să reabiliteze clădirile, să le consolideze, e normal ca și noi să ne ocupăm de oamenii noștri și să consolidam clădirile și să le reabilităm sau să le reconstruim dacă este nevoie, dând măcar un exemplu, și dând o speranță ca în caz de urgență salvatorii noștri vor fi prezenți și apți de intervenție.”

Cristi Burghiu, director general, firmă de construcții: „După un cutremur, clădirile rezidențiale trebuie să rămână în picioare ca să poți să te evacuezi. Această clădire trebuie să fie funcțională ca să-i salveze pe cei care au probleme. Se supradimensionează anumite elemente, sunt pe clasa de importanță. Adică stâlpii sunt mai mari, mai multă cantitate de armătură, structura metalica este supradimensionată față de o clădire uzuală, panourile sunt prinse suplimentar.”

Peste 35 clădiri au fost încadrate clasele I și II de risc seismic

Pe durata execuției lucrărilor de reconstrucție sau consolidare, salvatorii stau în sedii temporare. În total, 36 de clădiri expertizate au fost încadrate în clasele I și II de risc seismic.

Raed Arafat, șeful DSU: „Există clădiri în care lucrează și care sunt cu risc si pt asta noi ne grăbim. Relocarea de regulă se face în zona apropiată ca sa nu afecteze zona de intervenție. În mod normal, costurile sunt incluse în proiect, dacă nu greșesc, dacă nu, sunt preluate de bugetul ministerului. Sunt unii care primesc poate un spațiu care aparține autorităților locale. Faptul că noi trebuie să luăm ceva în chirie temporar, pentru un an, un an jumate, ca sa se rezolve siguranta salvatorilor, acest lucru se va face fara ezitare.”

Costurile pentru cele 10 clădiri în cazul cărora lucrările sunt în faza execuției sau proiectării se ridică la 50 de milioane de euro. Banii provin dintr-un împrumut de la Banca Mondială pentru care s-a semnat un acord în 2018.

Alanna Simpson, reprezentant Banca Mondială: „Cutremurele recente care au devastat Turcia și Siria ne amintesc de faptul că după dezastru ne bazăm pe salvatori. Avem nevoie de ei să vină să ne salveze, avem nevoie ca ei să fie în siguranță.”

Pentru celelalte 26 de clădiri ale pompierilor, Departamentul pentru Situații de Urgență va semna un nou acord cu Banca Mondială pentru un alt împrumut de 90 de milioane de euro.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE