De două ori pe zi, Euronews România îți aduce un rezumat al știrilor cu care merită să pornești la drum și, respectiv, cu care să îți închei programul.
Rămas bun de la Nicu Covaci
Trupul neînsuflețit al lui Nicu Covaci va fi depus la Filarmonica din Timișoara pentru ca fanii să-și ia rămas bun;
Covaci a murit, vineri, pe patul de spital;
Fondatorul trupei Phoenix, în vârstă de 77 de ani, a fost internat la secția de Terapie Intensivă a Spitalului Județean din Timișoara, după ce a trecut printr-o operație pentru îndepărtarea unei tumori pe creier.
Citește mai multe despre moartea îndrăgitului muzician Nicu Covaci.
Fotbalist român, suspendat pentru dopaj
Cosmin Matei a fost suspendat șase luni pentru dopaj, după ce a fost depistat pozitiv în februarie 2024;
Fotbalistul lui Sepsi Sfântu Gheorghe a primit decizia finală din partea Agenției Naționale Antidoping (ANAD);
El a anunțat deja că va face recurs.
Citește subiectul pe larg.
Răsturnare de situație
Secretarul american al apărării, Lloyd Austin, a revocat înțelegerea cu autorii atacului de la 11 septembrie;
Asta, după ce familiile victimelor și-au exprimat nemulțumirea;
Astfel, Khalid Sheikh Mohammed, considerat responsabilul principal al celui mai grav atentat din istoria modernă a Statelor Unite, alături de alți patru complici, riscă pedeapsa cu moartea.
Citește totul despre procesul început în urmă cu 16 ani.
„Misiune imposibilă” la Jocurile Olimpice 2024
Tom Cruise pregătește o cascadorie spectaculoasă pentru ceremonia de închidere a Olimpiadei de la Paris;
El este cunoscut pentru pasiunea cu care își execută singur acrobațiile;
Olimpiada de la Paris se încheie în data de 11 august.
Citește mai multe despre ce ar urma să facă Tom Cruise la JO 2024.
Cel mai înalt leagăn din Europa
Cine ajunge la Berlin și are chef de distracții extreme poate să încerce să se dea în leagăn la 120 de metri deasupra orașului;
Este cea mai nouă atracție a orașului;
Instalația este montată pe acoperișul unui hotel din celebra Alexanderplatz.