Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Ce este drogul „funny gas” și cât de periculos pentru sănătate. Medic: „Poate afecta dezvoltarea normală a creierului”

Procurorii susțin așadar că adolescentul de 16 ani acuzat că a ucis cu maşina un băieţel de 9 ani şi a rănit-o grav pe sora lui în vârstă de 7 ani nu era atent la drum. El se afla sub efectul gazului ilariant și avea o stare de euforie, amețeală și sedare ușoară. Medicii atrag atenția că inhalarea acestui gaz este extrem de periculoasă, pentru că poate încetini timpul de reacție a corpului, și că este strict interzisă.

Medicul Bogdan Gheorghe din cadrul Agenției Naționale Antidrog a explicat pentru Euronews România că gazul ilariant pe care l-ar fi inhalat minorul de 16 ani poate provoca o lipsă de oxigenare la nivelul creierului și tulburări psihice.

Acest gaz ilariant are utilizare medicală, în special în partea stomatologică, ca urmare a proprietăților anestezice și analgezice. În momentul în care această substanță este inhalată excesiv poate apărea lipsa de oxigen la nivelul creierului, starea de hipoxie, pot apărea anumite leziuni nervoase și chiar tulburări psihice.

Într-adevăr, în rândul persoanelor consumatoare de acest tip de substanță poate apărea un risc foarte mare de accident, deoarece coordonare a motorie și capacitatea de a lua decizii corectă este foarte afectată”, a afirmat medicul Bogdan Gheorghe din cadrul Agenției Naționale Antidrog, pentru Euronews România.

Ce efecte are drogul „funny gas”

„Efectul principal al inhalării gazului ilariant este acea stare de euforie și de relaxare și un râs incontrolabil. Din acest punct de vedere este consumat foarte mult de tineri care doresc să se distreze în anumite cluburi, în anumite cercuri, care doresc să experimenteze, să spunem, și acest tip de consum.

Inhalarea lui este periculoasă în special la tineri care sunt în perioada dezvoltare, atât fizică, cât și psihică, deci creierul este în perioada dezvoltare și administrarea acestei tip de substanțe poate afecta dezvoltarea normală a creierului”, a mai afirmat medicul.

Inhalarea gazului ilariant, interzisă

Procurorii spun că minorul de 16 ani care era la volanul autoturismului vorbea printr-un apel video cu o persoană în acel moment și inhala o substanță care provoacă efecte asemănătoare cu beția.

Acest drog este cunoscut este cunoscut în rândul tinerilor ca „funny gas”. Agenția Națională Antidrog spune că este echivalentul protoxidului de azot. Este un sedativ incolor și inodor și este folosit în domeniul medical, sub supravegherea medicilor, în combinație cu alte substanțe ca anestezic.

Mai mult, Agenția Națională Antidrog susține că inhalarea acestei substanțe este strict interzisă.

Tânărul de 16 ani acuzat că a ucis cu maşina un băieţel de 9 ani şi a rănit-o grav pe sora lui în vârstă de 7 ani, va fi cercetat pentru omor, a anunţat, vineri, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti. Accidentul a avut loc în parcarea exterioară a Parcului Pantelimon.

Adolescentul care era la volan a lovit trei mașini, iar ultima dintre acestea a lovit un alt autoturism, fiind răniți doi copii. Copilul de nouă ani a fost omorât pe loc, iar sora lui a ajuns într-o stare gravă la spital unde i-a fost amputat și unul dintre picioare. Ea are nevoie de îngrijiri medicale pentru 95-100 de zile.

Minorul de 16 ani se află în arest preventiv, iar prietenul lui de 18 ani care i-a încredințat mașina este cercetat sub control judiciar.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE