Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Marea Britanie vrea să interzică gazul ilariant. „Gazul de râs”, al doilea cel mai consumat drog după canabis

Vânzarea și deținerea de gaz ilariant, cunoscut și ca „gazul de râs”, ar putea fi interzisă în Marea Britanie. Autoritățile vor să ia măsuri drastice deoarece substanța care este extrem de ușor de achiziționat a devenit al doilea cel mai consumat drog în rândul tinerilor după canabis.

Oficialii din Regatul Unit vor ca persoanele care folosesc gazul ilariant (funny gas) în spații publice să poată fi anchetate. Vânzarea acestei substanțe este deja ilegală în cazul celor care vor să o inhaleze, potrivit legii prin care este incriminată folosirea substanțelor psihoactive. Cu toate acestea, „gazul de râs” este extrem de ușor de procurat, relatează Euronews.com.

În Marea Britanie, gazul ilariant a devenit al doilea cel mai consumat drog, după canabis, în rândul tinerilor cu vârste cuprinse între 16 și 24 de ani. Folosirea acestei substanțe poate fi periculoasă deoarece poate provoca paralizie și, în cazuri rare, chiar și moartea.

În pofida acestor riscuri, gazul ilariant nu a fost inclus pe lista substanțelor controlate în Marea Britanie, după ce legea privind abuzul de droguri a fost modificată în 2015. De atunci, peste 500.000 de persoane susțin c-au inhalat acest gaz în perioada 2019-2020. În schimb, 36 persoane au murit între anii 2001 și 2016, cauza deceselor fiind asociată cu folosirea gazului ilariant.

Motivul pentru care Marea Britanie vrea să interzică gazul ilariant

Autoritățile britanice vor să interzică „gazul de râs” din cauza comportamentului antisocial al persoanelor. Cei care se droghează cu această substanță lasă baloanele din care inhalează gazul și recipientele din care îl pulverizează.

Modificarea legii nu va afecta folosirea protoxidului de azot în domeniul medical sau în restaurante, unde este gazul este utilizat sub presiune pentru a crea spumă sau pentru a răci rapid alimentele.

Premierul britanic Rishi Sunak vrea ca deținerea de gaz ilariant să fie pedepsită cu până la doi ani de închisoare. În schimb, cei care furnizează sau produc această substanță riscă să stea până la 14 ani în spatele gratiilor.

Gazul ilariant, folosit în scop recreativ în Europa

Utilizarea în scop recreativ a protoxidului de azot, mai bine cunoscut sub numele de "gaz ilariant", reprezintă "o preocupare tot mai mare pentru Europa", potrivit unui raport publicat luni de Observatorul European pentru Droguri şi Toxicomanie (OEDT), citat de AFP.

„Creşterea utilizării în scop recreativ a protoxidului de azot în unele părţi ale Europei este un motiv de îngrijorare”, a comentat directorul Observatorului cu sediul la Lisabona, Alexis Goosdeel, conform Agerpres.

„Consumatorii consideră, în general, că inhalarea de protoxid de azot este sigură. Cu toate acestea, am constatat că un consum mai frecvent sau mai mare de gaz creşte riscul de vătămări grave, cum ar fi leziuni ale sistemului nervos", a precizat el.

Folosit în mod legal ca aditiv alimentar sau ca anestezic în medicină, protoxidul de azot utilizat în scop recreativ este "din ce în ce mai popular" datorită disponibilităţii şi preţului său scăzut.

„S-a dezvoltat un lanţ de aprovizionare profitabil şi în expansiune, cu magazine specializate pe internet care promovează direct gazul pentru uz recreaţional sau îl oferă sub pretextul că este folosit pentru a face frişcă", se arată în raport.

Numărul de intoxicaţii înregistrate de centrele de toxicologie este în uşoară creştere. În Franţa, de exemplu, au fost raportate 134 de cazuri în 2020, faţă de 10 în 2017.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE