Reprezentanții Statelor Unite nu au ridicat ”nicio obiecțiune” la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne în timpul deliberărilor încheiate cu decizia ca Ana Maria Bărbosu să primească medalia de bronz. Chiar dacă delegația americană a anunțat că va face recurs, motivele sunt ”extrem de restrânse”, iar șansele ca gimnasta Jordan Biles să păstreze medalia ”sunt infime”, a declarat avocatul Sabin Gherdan, în direct la Euronews România.
În emisiunea ”Global Weekend” de la Euronews România, Sabin Gherdan, avocatul care a reprezentat gimnastele României la TAS, a reacționat după ce SUA va contesta decizia Tribunalului de la Lausanne prin care gimnasta Jordan Biles trebuie să dea înapoi medalia de bronz.
”Din ce am înțeles din acest comunicat, ei contestă faptul că nu ar fi fost reprezentați, nu ar fi putut să fie reprezentanți, având în vedere modul în care s-a desfășurat procedura.
Însă la finalul audierilor, arbitrii au întrebat dacă consideră că toate părțile au fost reprezentate în mod corect, dacă au anumite obiecțiuni, iar partea americană nu a ridicat nicio obiecțiune.
Prin urmare, îmi este foarte greu să îmi dau seama pe ce motiv ar putea merge. S-ar putea să meargă pe motiv de ordine publică, însă șansele la cum le văd eu sunt infime”, a declarat avocatul Sabin Gherdan, la Euronews România.
Avocatul Sabin Gherdan: Hotărârea TAS se poate aplica, iar sportiva noastră va primi medalia
”Această cale de atac nu este suspensivă de executare. Hotărârea TAS este executorie, se poate aplica, iar sportiva noastră va primi medalia, indiferent dacă americanii înregistrează recursul în 30 de zile”, a mai precizat Gherdan.
Avocatul a explicat că a analizat Codul procedural al Elveției, în funcție de care se iau deciziile la TAS, iar, în opinia sa, motivele pe care le-ar putea invoca delegația americană sunt ”limitate”.
”Motivele sunt cinci la număr: faptul că un membru al Tribunalului nu a fost numit în mod legal, faptul că au acceptat în mod nelegal jurisdicția, faptul că TAS a soluționat cauza și a acordat mai mult decât s-a cerut sau mai puțin decât s-a cerut, faptul că principiul tratamentului egal dintre părți și dreptul de a fi reprezentat n-ar fi fost respectat, faptul că decizia este incompatibilă cu ordinea publică.
Sunt motive extrem de restrânse și indiferent de motivul pe care-l vor invoca, statistic vorbind, șansele sunt infime”, a concluzionat el.
Ana Maria Bărbosu va primi medalia de bronz, în timp ce contestația în cazul Sabrinei Voinea a fost respinsă în urmă memoriilor făcute la TAS. Sportivei americane Jordan Chiles îi este retrasă medalia, după ce TAS a stabilit că echipa ei a depus contestația după depășirea timpului regulamentar de un minut, în finala de la sol.