Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

ANPC amendează Blue Air cu peste zece milioane de lei. Câți bani au pierdut consumatorii

Compania Blue Air a fost amendată de ANPC cu peste zece milioane de lei din cauza curselor anulate din 15 iunie până în prezent. Potrivit Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, au fost afectați peste 150 de mii de consumatori din 23 de state membre ale Uniunii Europene.

Horia Constantinescu, președintele ANPC: „La câți bani lipsesc din buzunarele consumatorilor, amenzile aplicate de către autoritatea noastră sunt extrem de mici. Îmi cer scuze fiecărui păgubit pentru anii trecuți, în care lucrurile puteau fi ferm sancționate.”

A doua sancțiune pe acest an

Este a doua oară în acest an când Blue Air este sancționată. Zborurile Blue Air au fost întrerupte din 6 septembrie, în urma popririi puse pe conturile companiei, din cauza datoriilor la Administrația Fondului pentru Mediu, potrivit Agerpres.

Ulterior, compania a anunțat că nu poate relua zborurile pe 10 octombrie, cum anunțase inițial, din cauza dificultăților financiare, și nu a mai avansat un nou termen.

Câți bani au pierdut oamenii

Conform ANPC, operatorul economic Blue Air Aviation SA nu a propus angajamente sau un plan de măsuri reparatorii pentru consumatori în termenul stabilit de autorităţi. În perioada 15 iunie - 12 septembrie 2022, au fost afectaţi 150.227 consumatori din 23 state membre ale Uniunii Europene, iar practica operatorului economic a avut caracter repetitiv.

Doar valoarea biletelor achiziționate de consumatori depăşeşte suma de 19.582 milioane de euro, respectiv peste 96.447 milioane de lei.

Rambursarea efectivă a contravalorii biletelor pentru zborurile anulate s-a realizat la un număr foarte mic de pasageri: 598, adică 0,7% din totalul de 80.826 rezervări anulate, suma totală a rambursărilor efective fiind echivalentul a 115.016,11 euro.

Un procent de 9,8% din suma totală, respectiv suma de aproximativ 1,925 milioane euro s-a rambursat în wallet (portofelul electronic), reprezentând 10.685 de rambursări.

„În urma acestor constatări, echipa de comisari ANPC a decis aplicarea a 2 amenzi contravenţionale, una în cuantum de 2.000.000 euro, echivalent în lei la cursul din 4.10.2022, pentru afectarea pe scară largă a consumatorilor, la dimensiunea Uniunii Europene, şi o alta în valoare de 200.000 lei pentru abateri repetate. Totalul amenzilor se situează la valoarea de 10.094.200 lei”, se precizează în comunicat.

De asemenea, au fost aplicate sancţiuni complementare, respectiv:

  • se dispune măsura de remediere;
  • se propune măsura de încetare a practicilor comerciale incorecte, în sensul de a nu mai pune pe piaţă, la dispoziţia consumatorilor, oferte de zbor înşelătoare, pentru care operatorul economic nu dispune de resursele necesare efectuării acestora;
  • se propune suspendarea prestării serviciilor până la încetarea practicii comerciale incorecte sau până la ducerea la îndeplinire a măsurilor dispuse.

Suspendarea curselor

Blue Air a anunţat, pentru prima dată în 6 septembrie, că va suspenda toate cursele programate până în data de 12 septembrie, motivând, la vremea respectivă, poprirea tuturor conturilor companiei de către Ministerul Mediului.

Deşi Administraţia Fondului pentru Mediu a anunţat o zi mai târziu, respectiv pe 7 septembrie, că a decis suspendarea popririi asupra disponibilităţilor băneşti ale companiei Blue Air şi stabilirea unui grafic pe 12 luni pentru achitarea creanţei, operatorul aerian low-cost a anunţat că va relua zborurile abia din 10 octombrie. Blue Air a precizat că nu dispunea de fondurile necesare plăţii combustibilului şi celorlalte cheltuieli operaţionale,necesare pentru zborurile planificate din 12 septembrie.

Ulterior, la finalul lunii septembrie, operatorul aerian low-cost a anunţat că nu va relua zborurile din 10 octombrie şi că se află în discuţii cu potenţialii investitori, creditori şi Guvernul României pentru a-şi restructura profilul de capital.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE