Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Andrei Baciu a fost numit preşedinte al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate

Andrei Baciu a fost numit în funcţia de membru al Consiliului de administraţie şi de preşedinte, cu rang de secretar de stat, al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, printr-o decizie a prim-ministrului Marcel Ciolacu publicată, joi, în Monitorul Oficial, transmite Agerpres.

Printr-o altă decizie a premierului, Baciu a fost eliberat din funcţia de secretar de stat la Ministerul Sănătăţii, pe care a deținut-o din decembrie 2019.

Anunțul a fost făcut pe pagina de Facebook a lui Andrei Baciu.

”După mai bine de 3 ani și jumătate în inima Ministerului Sănătății ca secretar de stat și o implicare de un an și jumătate în conducerea CNCAV, am ales să pășesc pe un nou drum.

Toată această perioadă care a fost dominată de un eveniment pe care (sper să) nu-l întâlnești decât o dată în viață, o pandemie care a afectat întreaga planetă, mi-a oferit o experiență inestimabilă. Din care am învățat enorm. Atât profesional, ca medic, cât și la nivel uman, personal.

Toată această experiență mă face încrezător că voi putea face lucruri bune pentru pacienții din România și din postura de președinte al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate.

Îi mulțumesc președintelui Partidului Național Liberal, Nicolae Ionel Ciucă, și colegilor mei liberali pentru susținerea și încrederea acordată în această nouă postură.

Cu un sentiment de sinceră recunoștință, doresc să mulțumesc tuturor celor cu care am colaborat. Fie din postura de simpli cetățeni, de echipe, organizații sau instituții cu care am lucrat în vremuri deloc simple și am făcut #echipă în momente de mare dificultate.

În primul rând, le mulțumesc organizațiilor de pacienți, medicilor, asistenților, tuturor profesioniștilor din domeniul sănătății. Devotamentul cu care toți aceștia se luptă zi de zi pentru a face și din sistemul de sănătate din România, unul “ca afară” trebuie cu adevărat apreciat. Sigur că lucrurile nu funcționează întotdeauna așa cum ar trebui, însă important este să fim consecvenți în a construi și în România un sistem de sănătate modern, parte a unei societăți moderne.

În egală măsură, am colaborat excelent cu foarte mulți oameni din instituțiile statului, cu organizații neguvernamentale, cu mediul privat, dar și cu organizații și instituții internaționale. Mulțumesc pentru angajamentul și profesionalismul cu care am lucrat #împreună!

Un rol special și dificil l-a avut și mass-media. Efortul jurnaliștilor a fost unul semnificativ în timpul pandemiei doar dacă ținem cont de avalanșa de informații false cu care am fost bombardați- cu siguranță nu a fost ușor să cearnă între adevărat și fals.

Mărturisesc că privesc cu încredere spre viitor. Avem nevoie de o societate în care sănătatea nu e doar o prioritate, ci o realitate împlinită. Cred cu tărie că putem crea un mediu mai sănătos, mai uman pentru toți pacienții din România”

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE