La șase luni de la moartea Alexandrei, tânăra gravidă din Botoșani care s-a stins în timp ce implora ajutor pentru că nu mai avea aer, a apărut raportul medico-legal.
Un raport care ridică însă mai multe semne de întrebare. În acest moment, sunt trei expertize în lucru, iar din corespondența între poliție și spital reiese că nu au fost făcute analizele bacteriologice.
Cele trei expertize urmează să fie puse la dosar cel mai probabil la sfârșitul săptămânii viitoare. O expertiză făcută la solicitarea spitalului, care este parte civilă în acest dosar, una a familiei Alexandrei și una a medicului care a fost de gardă în noaptea în care tânăra a ajuns la spital.
Mai sunt necesare și alte rezultate, precum cel de la analiza toxicologică. Analizele bacteriologice ar fi fost utile în astfel de situații, însă, în cazul Alexandrei nu ar fi ajutat. Asta pentru că, din corespondența dintre spital și poliție a reieșit faptul că: medicul ar fi cerut aceste analize, probele de urină și bacteriologice nu au ajuns la laborator.
Absența probelor s-a motivat de către asistenții de secție prin faptul că nu s-a reușit recoltarea până la deces, dar chiar dacă reușea, probele bacteriologice nu se efectuează în timpul gărzii Laboratorului de analize medicale.
În raportul întocmit de medicii legiști reiese că sarcina era oprită din evoluție, însă nu se poate spune cu exactitate cu cât timp înainte că Alexandra să înceteze din viață.
Produșii toxici care rezultă în urma putrefacției fătului trec în sânge și afectează organismul. Acest lucru ar putea explica faptul că în raport apare și că Alexandra avea semne de putrefacție incipientă.
Moartea tinerei, care a implorat ajutor timp de 7 ore pe patul de spital a dus la proteste, dar și la anchete în lanț. Spitalul a fost amendat cu 42.000 de lei, managerul de la acea vreme a fost schimbat imediat, iar medicul care era de gardă în acea noapte a fost concediat 4 luni mai târziu.