Alexandru Rafila anunță noi investiții în Sănătate, prin Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă.
Ministrul a declarat că se va schimba faţa Terapiei intensive în Neonatologie.
Guvernantul PSD a amintit că anul trecut au fost achiziţionate 200 de incubatoare pentru mai multe spitale, potrivit Agerpres.
"Am reuşit anul trecut un lucru foarte important - am achiziţionat 200 de incubatoare pentru multe spitale. 80 de unităţi sanitare din ţară au beneficiat de programul Ministerului Sănătăţii şi dacă în cei cinci ani sau şase ani cât s-a derulat programul acesta s-au cumpărat vreo 150 de incubatoare, anul trecut într-un singur an am reuşit să cumpărăm 200 de incubatoare.
Prin Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă schimbăm faţa Terapiei intensive în neonatologie. 124 de paturi noi dotate complet. Nu este vorba de patul în sine, ci este vorba de toate echipamentele şi accesoriile necesare pentru ca aceste paturi să poată să găzduiască în cele mai bune condiţii copiii prematuri sau cu diverse afecţiuni care au nevoie de astfel de îngrijire, 90 de paturi suplimentare reabilitate din cele existente", a afirmat ministrul.
Achiziționarea a 12 ambulanţe speciale pentru transferul copiilor care au nevoie de îngrijire la ATI
Rafila a adăugat că printr-un proiect se achiziţionează 12 ambulanţe speciale pentru transferul copiilor care au nevoie de îngrijire de terapie intensivă.
"Am avut un proiect foarte bun. 12 ambulanţe speciale care sunt un fel de paturi de terapie intensivă pe roţi care vor asigura transferul acestor copii care au nevoie de îngrijire de terapie intensivă în aceste unităţi care sunt conexate cu maternităţile de grad 3 din ţară şi care pot să ofere asistenţă medicală de cea mai bună calitate. O să vedeţi în curând, până la sfârşitul acestui an, aceste ambulanţe vopsite în galben care sunt paturi de terapie intensivă (...) Decalajul s-a redus în mod evident faţă de media Uniunii Europene", a explicat Rafila.
El a subliniat importanţa Educaţiei pentru sănătate.
"Sunt două chestiuni legate. Prima este Educaţia pentru sănătate care înseamnă că putem să facem şi o anumită educaţie contraceptivă încât sarcinile nedorite să fie mai puţine mai ales la această categorie de până la 16 ani. Dar există şi anumite particularităţi în care în mod tradiţional există căsătorii la vârste foarte tinere şi implicit sarcini la aceste vârste, ceea ce implicit necesită mai mult timp şi abordare cu tact a unei componente care nu poate fi schimbată peste noapte şi care trebuie să o recunoaştem totdeauna dacă vrem să găsim în timp o soluţie", a arătat ministrul.