Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Alexandru Mazăre, fratele lui Radu Mazăre, eliberat condiționat. Cât mai avea de ispășit din pedeapsa de trei ani de închisoare

Fostul senator Alexandru Mazăre, fratele fostului primar al Constanței Radu Mazăre, poate fi pus în libertate, după ce magistrații Judecătoriei Medgidia au admis joi propunerea de eliberare condiționată a acestuia din Penitenciarul Poarta Albă.

În mai 2022, Alexandru Mazăre a fost condamnat la trei ani de închisoare cu executare pentru complicitate la luare de mită şi fals în declaraţii în formă continuată.

”Admite propunerea de liberare condiţionată formulată de Comisia de liberare condiţionată din cadrul Penitenciarului Poarta Albă privind pe condamnatul M. A.. Dispune liberarea condiţionată a condamnatului M. A., ...., deţinut în Penitenciarul Constanţa Poarta Albă, din executarea pedepsei aplicate prin sent.pen.nr. 398/2018 a Tribunalului Bucureşti Secţia I penală, mandat nr.124/2022, dacă nu este reţinut sau arestat în altă cauză. (...) Cu drept la contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 20.06.2024", se arată în soluţia pe scurt dispusă de Judecătoria Medgidia, citată de Agerpres.

În luna mai, Tribunalul Ilfov i-a admis lui Radu Mazăre cererea de eliberare condiționată din Penitenciarul Jilava. Fostul primar executa o pedeapsă de nouă ani de închisoare, primită în anul 2019 în dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri şi plaje din Constanţa şi Mamaia. De asemenea, Radu Mazăre mai are o condamnare definitivă de cinci ani închisoare pentru luare de mită şi conflict de interese în dosarul "Polaris", pedeapsă contopită cu cea din dosarul retrocedărilor.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE